Operațiune comună Bolojan-USR. Planul secret pentru „ghilotinarea” lui Nicușor Dan. Surse politice
- Dan Andronic
- 11 mai 2026, 09:15
Dominic Fritz și Ilie Bolojan. Sursă foto: FacebookInformațiile și mișcările care circulă în ultimele zile prin laboratoarele politice din Modrogan ar trebui să pună pe jar orice observator atent al scenei publice. Se coace ceva. Și nu e vorba de o poveste, doar de o simplă remaniere sau de o schimbare de discurs.
Sursele mele spun că suntem în fața unui plan articulat, un soi de „blitzkrieg” politic gândit de Ilie Bolojan&Co. Pentru propria supraviețuire politică și transformarea PNL într-un partid progresist. O anexă a USR. Dar atenție! Miza nu este doar guvernarea. Miza reală este capul lui Nicușor Dan, care vrea să propună un premier deloc pe placul PNL și USR
Strategia Bolojan împotriva lui Nicușor Dan
Planul pare desprins din manualele de combinatorică politică ale anilor '90. Bolojan vrea să rupă pisica: respingerea a două propuneri de prim-ministru și provocarea alegerilor anticipate. O mișcare prin care vrea să forțeze o alianță politico-ideologică cu USR.
Scopul? Demonizarea lui Nicușor Dan și a PSD, deveniți aliați în viziunea lui Moise de Bihor.
Obiectivul alianței PNL-USR: un scor de 30-35% care să le permită liberalilor să respire fără masca de oxigen de la PSD. Mai mult, se dorește împingerea social-democraților sub pragul psihologic de 20%, transformându-l într-un partid de buzunar.
Până aici, sună a strategie politică, chiar dacă cinică.
De ce Nicușor Dan
De ce este Nicușor Dan ținta finală a acestui mecanism? Simplu. Pentru laboratoarele politice, Nicușor Dan a devenit „prea complicat”. Este un președinte care s-a transformat în garantul unei ordini pe care unii n-o suportă. Este un Președinte care nu intră în „combinații”, care nu dă telefoane pentru numiri. Care spre disperarea multora, aplică logica rece a Constituției acolo unde alții vor „flexibilitate”.
Pentru grupul de presiune din jurul lui Bolojan, Nicușor Dan a devenit un partener „imposibil”. Este pro-SUA, ceea ce irită cercurile progresiste de la Bruxelles.
Reacția Laurei Codruța Kovesi este un semnal clar: Nicușor Dan este prea independent, prea calculat și, mai ales, are o legitimitate care umbrește ambițiile oricărui premier.
Referendumul după anticipate
Sursele mele spun că în discuțiile purtate de Ilie Bolojan cu liderii PNL și USR, noul Parlament ar urma să declanșeze procedura de suspendare. Motivul? Vor invoca „blocajul instituțional” și refuzul Președintelui de a accepta anumite reforme radicale impuse de noul binom PNL-USR.
Este uluitor să vezi cum, în loc să folosească stabilitatea oferită de un Președinte deloc dispus să fie președinte-jucător, strategii de partid vor să arunce țara în haosul unui referendum de demitere. Nicușor Dan a preluat o țară obosită de scandaluri și a adus un stil de leadership bazat pe date și sobrietate, iar acum „băieții deștepți” vor să-i aplice ghilotina politică.
Cine trădează voința populară
Întrebarea pe care mi-o pun și pe care v-o pun este: va accepta restul societății care l-a trimis pe Nicușor Dan la Cotroceni acest joc murdar?
Poate PNL-ul lui Bolojan să riște totul pentru a scăpa de singurul om care chiar vrea să reformeze sistemul din interior?
Dacă acest plan trece de faza discuțiilor de culise, Nicușor Dan se va confrunta cu cea mai mare provocare a carierei sale. Dar, din ce am văzut până acum, „omul cifrelor” nu se sperie de amenințări.