Macron și-a călcat pe Interese și l-a vizitat pe profesorul Raoult, „părintele” Clorochinei
- Adrian Pătrușcă
- 9 aprilie 2020, 22:27
Profitând de o deplasare la Marsilia, președintele Franței a mers să-i facă o vizită profesorului Didier Raoult, cel care susține tratamentul cu clorochină împotriva coronavirusului.
Directorul Institutului Méditerranée este considerat de foarte mulți epidemiologul numărul unu din lume.
Cu toate acestea, guvernul Macron și presa care îl susține au declanșat un adevărat război mediatic și politic la adresa profesorului Raoult și a remediului propus de acesta, clorochina, un medicament foarte ieftin, folosit la tratarea malariei.
Guvernul a mers până acolo încât Ministerul Sănătății a declarat brusc clorochina „toxică”, deși până acum câteva săptămâni aceasta se vindea liber în farmacii, fără rețetă.
Informații care depășesc aria zvonurilor afirmă că profesorul Raoult ar fi deranjat cu remediul său ieftin și disponibil, multe socoteli ale industriei Big Pharma și ale politicienilor stipendiați de aceasta.
Netulburat, profesorul Raoult a continuat să promoveze clorochina. Joi, 9 aprilie, el a finalizat un studiu realizat pe 1000 de pacienți infectați de SARS-CoV-2, tratați cu remediul său.
„Suntem pe cale să încheiem analiza informațiilor. Lucrurile sunt foarte încurajatoare în privinața acestui tratament, legat de care nu am avut probleme”, a declarat Raoult.
Întâlnindu-se cu profesorul din Marsilia, Emmanuel Macron -criticat de opoziție pentru respingerea din start a clorochinei - a vrea să demonstreze că executivul său nu neglijează nici o pistă în combaterea epidemiei, a scris Le Figaro.
Detalii despre discuția purtată de președinte cu omul de știință nu au fost date publicității până acum.