Orgoliile producătorilor români de a deţine reţeta exclusivă pentru anumite produse împiedică certificarea acestora la nivel european.

Deşi în statisticile naţionale suntem bine poziţionaţi, cu peste 2.600 de produse tradiţionale atestate, stăm mult mai prost în ceea ce priveşte certificarea europeană. România are un singur produs atestat ca brand tradiţional în Europa şi încă 16 dosare în lucru. Bunăoară, Franţa are înregistrate doar la capitolul brânzeturi câteva sute de specialităţi.

Până în prezent, pe plan european a fost recunoscut doar magiunul de Topoloveni, care însă nu a reuşit să-şi creeze un renume printre gurmanzii europeni.

Din această cauză, România lipseşte din competiţia la nivel european pentru o piaţă a produselor tradiţionale de peste 25 de miliarde de euro, care continuă să crească atât ca volum, cât şi ca valoare.

Cârnaţii de Pleşcoi, aproape de atestare

Printre dosarele în curs de parcurgere, cele mai avansate sunt pentru cârnaţii de Pleşcoi şi brânzeturile de oaie în coajă de brad, spune Lucia Romanescu, director executiv al Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti (ONPTER).

Instituţia, înfiinţată în aprilie 2008, promovează imaginea produselor tradiţionale şi ecologice româneşti şi asistă producătorii când aceştia solicită protecţie şi/sau atestare la nivel naţional şi internaţional.

Denumirea de Origine Protejată (DOP) înseamnă denumirea unui produs la care producţia, procesarea şi obţinerea trebuie să aibă loc într-o arie geografică determinată, cu o expertiză clară şi recunoscută.

Indicaţia Geografică Protejată (IGP) înseamnă produsele agricole sau cele alimentare strâns legate de o zonă geografică, în care se realizează cel puţin producerea, transformarea sau obţinerea lor. Specialitate Tradiţională Garantată (STG) pune în valoare compoziţia tradiţională a produsului sau modul său de producere tradiţional.

Când fudulia-i la putere

După ce se formează asociaţiile de producători, ONPTER asigură asistenţa pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru atestare. După verificarea actelor şi aprobarea lor de către Ministerul Agriculturii, se acordă protecţia la nivel naţional, urmând să fie apoi trimisă la Bruxelles pentru a o primi pe cea europeană. Acest proces poate dura şi doi ani, din moment ce există o singură instituţie responsabilă pentru toată Europa.

Ce se întâmplă însă la noi? Demersul de atestare a unui produs tradiţional se împiedică de multe ori de refuzul micilor producători dintr-o anumită zonă de a se alia. Ei se încăpăţânează să dobândească pe cont propriu statutul de unic producător.

"Un singur producător trebuie să parcurgă perioada de opoziţie, la nivel naţional", spune Romanescu, timp în care alţi doritori pot ataca dosarul în curs de procesare, proclamându-se, la rândul lor, producători unici de drept.

Ţăranul român, mai sărac

Piaţa produselor tradiţionale româneşti se confruntă şi cu alte probleme, pe lângă lipsa de iniţiativă. Una este sărăcirea ţăranului român, care are cu atât mai puţin acces la piaţă.

La aceasta se adaugă preluarea micilor afaceri de familie de către marile companii, care schimbă metoda de fabricaţie şi ingredientele, transformând procesele tradiţionale în producţie industrială.

Bibiana Stanciulov, director Sonimpex, unic producător de magiun de Topoloveni, acuză lipsa de interes pe care publicul străin o arată pentru produsele româneşti, din cauza imaginii nefavorabile pe care o are ţara noastră în contextul european.

Majoritatea producătorilor îşi ţin afacerile din generaţie în generaţie şi preferă ca producţia să rămână în familie. "La noi, toată familia e implicată: copiii culeg fructele, cei mari se ocupă cu producţia propriu-zisă, iar noi, cei bătrâni, vindem la tarabe", spune Adriana Pop, producător de sucuri şi dulceţuri.

Ce potenţial avem

"Avem multe produse de răscolit şi prezentat", spune Dragoş Bogdan, proprietarul magazinului Casa Tradiţiei Româneşti, în care comercializează bucate tradiţionale. Socata, virşlii de Brad, păstrăvul în hârzob, jântiţa, pâinea de cartofi, inima de caşcaval şi alte produse asemănătoare pot constitui o carte de vizită culinară pentru România.

În plus, mai sunt şi sarmalele, chiftelele sau musacaua, produse de influenţă, la care putem vorbi de specific românesc, pentru că le-am naţionalizat de-a lungul secolelor. Un alt exemplu ar fi braga, băutură de influenţă turcească, dar care poartă parfumul copilăriei multor români. Singurul producător la nivel industrial din România este societatea comercială Comalina, din Galaţi.

ÎN MAGAZINE

Promisiuni tradiţionale

În afară de magazinele specializate, precum Casa Tradiţiei Româneşti sau La Baciu, din luna aprilie, producătorii autohtoni ar fi trebuit să beneficieze şi de ajutorul supermarketurilor, conform unei hotărâri a Autorităţii Sanitar- Veterinare. Lanţuri de magazine precum Auchan, Billa, Cora, Real sau Selgros s-au angajat să ajute la promovarea produselor tradiţionale prin amenajarea unui stand dedicat acestora.

Însă, de la hotărârea pe hârtie până la acţiuni propriu zise e cale lungă. Standurile promise nu sunt de găsit. Acolo unde există semnalizări, la raion, ele pierd atenţia cumpărătorilor în faţa etichetelor de promoţii sau reduceri. La telefon, reprezentanţii Carrefour se laudă cu două magazine cu un stand special. La faţa locului însă, la orice stand, de la bere la legume congelate sunt arborate steguleţe cu "Produs în România", deloc eficiente.

REUŞITĂ. Magiunul de Topoloveni este singurul produs certificat drept tradiţional la nivel european FOTO: ADRIAN SCUTARIU