Luminița Anghel trăieşte o dramă cu fiul adoptat: "Am ajuns să-mi fie frică să rămân cu el”

Luminița Anghel trăieşte o dramă cu fiul adoptat: "Am ajuns să-mi fie frică să rămân cu el”

Luminița Anghel a rupt tăcerea și a vorbit despre relația cu fiul ei adoptat, David Pușcaș. Artista spune că a decis să rupă legătura cu el până când se va schimba. Comportamentul fiului său a devenit tot mai ciudat, violent de multe ori deşi, spune artista, a fost crescut frumos în familia sa şi nu i-a lipsit nimic niciodată.

"Am luat decizia de a pune punct acestei relații, până când David se va ține de cuvânt în ceea ce privește promisiunile pe care le-a facut de-a lungul timpului. Eu nu am cum să fiu pedepsită pentru faptul că acum 20 de ani am făcut un gest. Este un gest pe care l-am făcut pentru că așa am simțit, nu am așteptat niciun fel de recunoștință, nu aștept să mi se facă statuie.

Nu mi-am arogat vreun titlu de bunul samaritean sau de om care vrea să fie lăudat pentru asta. Luni de zile am spus că este nepotul meu. Au fost mulți oameni care mi-au scris după emisiune, care m-au acuzat că nu este normal ceea ce se întâmplă. Din prima clipă în care l-am adoptat l-am crescut ca pe fiul meu, în acte este fiul meu, nu i-a lipsit nimic, a fost în grădiniță. Noi am fost în emisiunea voastră și în perioada în care era în liceu, când avea un comportament conflictual, când eu încercam să aflu ce se întâmplă cu el.”, a spus Luminița Anghel pentru wowbiz.

"Și-a spart geamul din cameră, se lovea cu rigla peste mâini, pentru a se răni, și-a spart dulapul, dar a făcut aceste lucruri în perioada în care lumea spunea că această atitudine este normala, întrucât mă căsătorisem. Dar nu era așa, pentru că el l-a acceptat pe soțul meu. Diferențele au fost făcute pentru că n-a mai putut fi suportată rebeliunea. Nu-mi amintesc că l-am prins mirosind a alcool. Am încetat să cred că-mi va spune „iartă-mă”. N-am mai vorbit cu el de la Crăciun, pentru că el a promis că se va schimba, dar nu a făcut nimic. A chemat televiziunile pentru a face scenarii, pentru a câștiga o imagine.”, a mai spus cântăreața.

Teama de a rămâne singură cu el este exprimată de artistă: "Nu i-am mai răspuns la telefon, ca să înțeleagă că am rupt „pisica în două”. Proprietarii locuințelor în care a locuit au spus ca vor să intervină, dar nu mi-am dorit asta. Eu nu i-am mai răspuns la telefon, ca să înțeleagă că nu se mai poate. Am ajuns să-mi fie frică dacă rămân singură cu el. Să cred că voi putea păți ceva. Ultimul acces de furie l-a avut în mașină, în ochii mei, când a început să se lovească în mers. Mesajele lui nu începeau cu „sărut mâna”. Nici măcar cu „bună”, ci cu „cf”., tirează huff.ro.