Agenda progresistă nu mai este egalitatea, ci inversarea raporturilor de dominare și revenirea la distincțiile stricte, încarcerând societatea într-un antagonism fără sfârșit.

În aceată viziune, societatea nu va fi nici multiculturală, nici unită, ea va avea vocația de a fi pentru totdeauna balcanizată.

Epoca noastră dă dovadă de întoarceri surprinzătoare, prin care josnicia de ieri este combătută cu o josnicie comparabilă. Astfel, în fața Curții Federale din Portland, au putut fi văzuți activiști arzând Biblii. Autodafeul, până de curând apanajul regimurilor totalitare și al teocrațiilor, își face o neașteptată revenire în rândul practicilor aprobate de Poliția Gândirii.

Se dezvoltă o nouă formă de separatism etnic. Ea este la început propusă de câteva grupuri de activiști care se bat pentru instituționalizarea lor.

Acceptarea revendicărilor lor este facilitată de o retorică foarte eficientă, care tratează orice reticență, orice îndoială ca pe un semn de ostilitate. A nu aproba cu tot entuziasmul echivalează cu o dovadă de ostilitate. A nu aproba fără rezerve echivalează cu opoziția. Cine nu este un ultra este obligatoriu un ticălos.

În această atmosferă de inculpare sistematică, presa complezentă aplaudă, prezintă cu surle și tobe episoadele protestatare ale unor grupuscule insignifiante, care se bucură de o oportună binecuvântare catodică.

Marele public tace, terorizat să nu devină el însuși inculpat într-unul din acele procese publice fără avocat, probe sau apel care au loc în mod regulat pe rețelele sociale.

Franța și-a băgat și ea degetul în acest angrenaj mortifer. Am putut astfel vedea o asociație care anunță că recrutează infirmiere la domiciliu „rasizate”, sau persoane propunând pe rețelele sociale liste cu medici negri.

Greu de înțeles prin ce sofism a fost posibil ca astfel de propuneri să fie considerate o idee bună. În orice caz, ele deschid o breșă îngrijorătoare în cadrul poziției tradiționale a Franței, care până acum refuza orice distincție esențializantă, chiar pretins pozitivă, între cetățeni.

Din lașitate sau oportunism, numeroase companii participă la această supralicitare progresistă. Cum au remarcat Charles Murray în Coming Apart sau Joel Kotkin în The Coming of Neo-feudalism, marile societăți  de pe Web constituie nucleul dur al unei clase sociale din ce în ce mai îndepărtate de ceilalți, capabilă să își impună referințele lumii întregi.

Din motive deopotrivă comerciale și filosofice, ele participă la răspândirea noii ideologii progresiste, propunând fracturarea societății. Deschid calea unui nou apartheid.

Zorii care ni se propun seamănă al naibii de mult cu un crepuscul.