Lumea bună a Parisului solidarizează cu „vestele galbene”

Lumea bună a Parisului solidarizează cu „vestele galbene”

Celebra actriţă Brigitte Bardot, cântăreţul Michel Polmareff şi rapperul Kaaris, dar şi multe alte celebrităţi, şi-au exprimat susţinerea în aceste zile cu „vestele galbene”.

Brigitte Bardot a publicat pe contul său de Twitter o fotografie în care ea poartă o vestă galbenă, două degete ridicate, alături de Renaultul 4L alb parcat la intrarea în ''La Madrague'', casa sa din Saint-Tropez. ''Cu voi", a postat preşedinta fundaţiei pentru protecţia animalelor. Alături de vehicul, se află unul dintre câinii săi, grifonul ''ET'', care poartă, de asemena, vestă galbenă.

"Eu susţin Vestele galbene'', a declarat Michel Polnaref acordând un interviu pentru Le Parisien . ''Eu am mare respect pentru cauza lor. Privesc asta cu tristeţe şi frustrare'', a adăugat cântăreţul care va scoate vineri primul său album, după 30 de ani.

Rapperul Kaaris,condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare şi 50.000 de euro amendă după bătaia sa, la Orly, cu rivalul  Booba, şi-a exprimat fără rezerve susţinerea acestei mişcări pe contul său de Instagram, pozând îmbrăcat cu o vestă galbenă.

''Mesaj vestelor galbene şi tuturor celor care suferă. Noi suntem cu voi, vă ajutăm. Trebuie să găsim o cale. Voi vorbi şi cu prietenii'', a twittat la rândul său actorul şi umoristul Franck Dubosc, marţi.

Pe RTL, cântăreţul Pierre Perret, a declarat, de asemena că este alături de vestele galbene, ca şi umoristul Arnaud Ducret, ambii pe Facebook.

Umoristul şi animatorul Tv Patrick Sébastien a denunţat la rândul său pe CNews, ''o fractură între elite şi cei mai defavorizaţi'', estimând  că vestele galbene n-au fost luate serios în consideraţie. Mulţi alţi cântăreţi ţi oameni de televiziune şi-au exprimat totalul acord cu revendicările Pieţei, titrează France Soir.