Ca de obicei, Klaus Iohannis a citit, cu vădite eforturi de interpretare actoricească, un Text scris de alţii.

Ca de obicei, textul, înainte de a fi citit, n-a fost trecut nici prin sufletul, nici prin inteligenţa lui Klaus Iohannis.
Dacă s-ar fi întîmplat aşa ceva, potrivit unei reguli respectate de toţi liderii politici din Lumea de azi, textul s-ar fi colorat cu trăirile cititorului în public şi nu s-ar fi rostogolit în spaţiul mediatic asemenea unui bolovan.
Dacă ar fi fost trecut prin inteligenţa lui Klaus Iohannis, textul n-ar fi cuprins atîtea idioţenii.

Una dintre ele se referea la observaţia că BEC ar fi trebuit să găsească un mod mai prietenos de prezentare a datelor finale.
Obervaţia nu-i întîmplătoare. Ea se vrea un soi de pupic dat noii starlete a media OTV-izate:
Clotilde Armande, burzuluită c-a ţopăit degeaba în seara lui 5 iunie 2016, dînd crezare sondajului dat publicităţii de Digi 24, televiziunea Noii Securităţi.

Poate că distinsa franţuzoaică, venită la Bucureşti cu credința că babuinii Ambasadorului American au nevoie de alintările ei pentru a se crede, fie şi o clipă, oameni, va fi primit cu satisfacţie pupicul prezidenţial.
Noi însă am primit observaţia ca pe o nouă năstruşnicie produsă de obiceiul lui Klaus Iohannis de a citi textele scrise de alţii fără a le verifica în prealabil conţinutul.
Cum adică BEC să fi avut un mod mai prietenos de a prezenta rezultatele?!
Peste tot în lume, rezultatele unor alegeri nu pot fi decît date seci, prezentate de Autorităţi cu o voce neutră.
Ce să fi făcut purtătorul de cuvînt al BEC?
Să fi sărit într-un picior în timp ce prezenta datele?
Să fi pus pe Romică Ţociu să citească pe nas rezultatele?

Klaus Iohannis s-a referit pe larg şi la prezenţa la vot.
Noi am mai scris că prezenţa la vot la Locale n-a fost deloc temei pentru scîncete la nivel naţional:

  1. Prezenţa la vot, dacă ne raportăm la statistica postdecembristă, e puţin mai mică decît cea din 2008. În general însă, prezenţa la locale n-a spart barierele prezenţei de rutină în cei 26 de ani de democraţie. Cum să ne neliniștim de o prezență de 48%,43 cînd la Parlamentarele din 2008 prezența a fost de 39,26!!!
  2. Absenţa de la vot e peste tot în lume un vot.
    Nu întîmplător, regimul comunist făcuse din prezenţa la vot un ţel spectaculos al aşa-zisei campanii electorale. Dat fiind că toţi candidaţii erau ai PCR, prezenţa la vot era considerată ca un capital politic acordat PCR.
    În 2016, prezenţa la vot a fost mai slabă decît în alte ocazii, pentru că electoratul de Dreapta n-a ieşit la vot.
    Şi dacă n-a ieşit asta înseamnă un vot împotriva PNL.
    Pe de o parte pentru că PNL n-a avut o ofertă seducătoare în materie de candidaţi, pe de alta, pentru că teza Clasei politice compromise în ansamblu a avut eficienţă doar în cazul electoratului PNL. Electoratului PSD puţin îi pasă de asemenea subtilitate.
  3. Anul acesta o mai slabă prezenţă la vot şi-a avut cauza în inexistenţa campaniei electorale, realitate provocată de o Lege absurdă, făcută de partidele mari în detrimentul celor mici.

Textul citit de Klaus Iohannis n-a ţinut cont de aceste realităţi, lesne de sesizat chiar şi la o simplă iscodire a alegerilor locale.
Plecînd de la premisa că prezenţa la vot a constituit cea mai mare problemă a Localelor, Klaus Iohannus a propus o soluţie pentru îmbunătăţirea acestei prezenţe la Parlamentare:
„Este, în acelaşi timp, evident că, pentru alegerile parlamentare, Guvernului îi revine o sarcină importantă. Cineva trebuie să se ocupe de o campanie de conştientizare or acest lucru, după părerea mea, trebuie să îl facă Guvernul, printr-o campanie naţională, care conştientizează importanţa votului. Nu importanţa votului pentru un anumit partid, ci importanţa votului în sine şi să mobilizeze electoratul să meargă la vot”

Faţă de această propunere, citită de Klaus Iohannis, îmi permit următoarele observaţii:

  1. Transformarea în preocupare Guvernamentală a prezenţei la vot aminteşte uluitor de regimul comunist. În democraţiile consolidate, prezenţa la vot e considerată drept un vot dat clasei politice, partidelor şi chiar democraţiei. Dacă se consideră necesară îmbunătăţirea prezenţei la vot, nu se apelează la campanii guvernamentale, ci la corectarea sistemului democratic.
  2. O campanie naţională făcută de Guvern „pentru a conştientiza importanţa votului” înseamnă bani luaţi de la Buget de la spitale, şcoli, stăzi şi autostrăzi şi cheltuiţi pe clipuri publicitare, afişe, postere şi simpozioane politico-ideologice.
    Bani aruncaţi pe fereastră!
    Într-un moment precum cel de acum, banii de la Buget trebuie cheltuiţi cu mare zgîrcenie.
  3. Clipurie publicitare, afişele înseamnă comenzi cu sau fără licitaţie date firmelor de publicitate, firmelor de consultanţă, televiziunilor, într-un cuvînt tot atîtea posibilităţi de a răsplăti Presa Regimului, mai ales Presa Poliţiei Politice.

Nu în ultimul rînd, propunerea lui Klaus Ionannis, formulată ca o comandă dată Guvernului Personal, mă obligă să pun o întrebare delicată:
Lui Klaus Iohannis îi mai vine să facă sex cu Răvăşitoarea?
Dacă îi mai vine, ştie şi fără să i-o spunem noi că unui bărbat îi vine dacă femeia – oferta adică, e stimulantă?

Oricît i-ar spune Guvernul unui bărbat, prin afişe şi clipuri publicitare să facă sex ca o datorie patriotică, dacă nu-i vine n-are cum să facă sex.
Aşa şi electoratul.
Oricît i-ar spune Guvernul să iasă la vot, pentru că votul e important bla-bla,bla, dacă electoratului nu-i vine să iasă nu iese la vot.
Ca să iasă are nevoie de un stimulent întruchipat de oferta electorală a partidelor.

Te-ar putea interesa și: