Orban face reclamă minunii Olimpului. 40 de milioane de euro a costat reabilitarea

Orban face reclamă minunii Olimpului. 40 de milioane de euro a costat reabilitarea

Complexul Panoramic, Amfiteatru, Belvedere, din stațiunea Olimp, reabilitat cu 40 de milioane de euro, numai din fonduri private, de omul de afaceri Mohammad Murad, va fi inaugurat, nu de către politicieni ci de câțiva dintre constructorii care, în urmă cu 50 de ani, ridicaseră cel mai frumos ansamblu hotelier din sudul litoralului.

Complexul hotelier se extinde, investiția ajunge la 50 milioane de euro

Mohammad Murad se arată convins că ”1 August va fi un moment care va intra în istoria acestui complex deoarece nu veți mai citi niciodată în presă despre starea de urgență în care se afla” Investitorul continuă: „Nu am așteptat multinaționalele, nici fondurile de investiții să ne susțină în acest demers nerealizat în ultimii 25 de ani. Pe 1 August vom deschide porțile pentru a demonstra că în România, cu românii se poate face chiar și imposibilul”.

   

Ne puteți urmări și pe Google News

Panglica inaugurală va fi tăiată de câțiva dintre constructorii care, în urmă cu 50 de an, au făcut parte din echipa care a ridicat complexul hotelier din Olimp. Artiști, care de-a lungul anilor au avut spectacole la Panoramic, Amfiteatru, Belvedere, vor cânta pentru turiștii prezenți la eveniment. Vor fi respectate toate măsurile impuse de pandemie, potrivit organizatorilor, având în vedere spațiile largi din complexul hotelier.

Mohammad Murad a declarat, pentru EVZ, că, practic, totul a fost construit de la zero: „Valoarea investiției este de aproape 40 milioane de euro, urmând să continuăm la anul, ajungând astfel la 50 de milioane de euro. Este un proiect moral, sunt foarte încântat să las ceva în urmă. Nu mă gândesc tot timpul la bani, la cifre. Nu sunt un contabil, sunt un medic sufletist care să vrea să reînvie ceea ce oamenii au iubit odată, în vacanțele lor”.

Complexul are aproape 50.000 metri pătrați cu capacitate de cazare de peste 1200 camere.  Se numește „Phoenicia Blue View”. Din cauza pandemiei, în acest sezon estival vor funcționa doar Panoramic și Belvedere. Hotelul Amfiteatru, din vara viitoare. Tot  în 2021, Mohammad Murad urmează să finalizeze și reabilitarea hotelurilor Majestic și Craiova, pe care l-a achiziționat recent cu aproape 2 milioane de euro, urmând ca împreună cu Panoramic, Amfiteatru și Belvedere să devină ministațiunea „Phoenicia Blue View Reso”, cu peste 3000 de locuri.