Cele treizeci de lovituri de bici la care a condamnat-o bulibașa pe frumoasa Marusia
- Catalin Pena
- 21 februarie 2021, 20:07
Tribul gitanilor din Paris avea bulibașă, în anii 1930, pe celebrul șef de taraf Jacques Rigo, nepot al nu mai puțin cunoscutului lăutar Rigo, care a fost căsătorit cu prințesa Caraman-Chimay.
Jacques Rigo conducea, în afară de taraful lui, o trupă de dansatori compusă în mare parte din membrii familiei sale.
Vedeta trupei era frumoasa Marusia (foto), care număra 16 primăveri, fiind cea mai mica fiică a bulibașei.
Marusia, grație frumesții desăvârșite, era foarte apreciată de spectatorii teatrelor de bâlci, oriunde dansa.
Printre aceștia, în special un tânăr englez, proaspăt absolvent al universității Oxford și atașat pe lână o legație din Extremul Orient, s-a îndrăgostit nebunește de frumoasa Marusia.
Într-o seară, după spectacol, înainte să plece la postul îndepărtat, Marusia a părăsit șatra părintească petrecând noaptea în barțele tânărului englez.
Fapta nu ar fi avut consecințe dacă Marusia, din pricina sângelui fierbinte al neamului său, ar fi petrecut noaptea în brațele unui flăcău din șatră.
Așa, însă, călca legile tribului.
Iar bulibașa, ca să dea un exemplu celor care căcau legea tribului, a condamnat-o să primească treizeci de lovituri de bici pe spate, în prezența tuturor gitanilor din Paris.
Execuția s-a petrecut pe un teren viran, dincolo de zona Parisului, cu asistența a peste 200 de țigani veniți la supliciul frumoasei Marusia.
După ce a primit cuvenitele lovituri de bici, Marusia a fugit, refugiându-se la hotelul unde petrecuse cu amantul englez.
Acolo a aflat că tânărul diplomat se îmbarcase la Marsilia, în aceeași dimineață.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric