Există câteva cărți care merită citite și recitite de-a lungul vieții. Pentru că așa poți înțelege mai bine cursul evenimentelor. Una dintre ele este “Tehnica loviturii de stat” a lui Curzio Malaparte. Este scrisă în 1930, tratează loviturile de stat din vremea Franței lui Napoleon, Rusiei lui Lenin și Troțki, Romei lui Cezar.

Pare că vorbim despre multă istorie, dar valoarea cărții vine din actualitatea judecăților. Pentru că tentativa de preluare a puterii, într-un regim care are o Constituție funcțională și instituții democratice, urmează un model universal. 

Curzio Malaparte susține că lovitura de stat nu este neapărat consecința unor stări politice sau sociale speciale, ci este, în primul rând, o acțiune cu caracter tehnic! Ea presupune existența unui grup de oameni deciși, care în conditii de normalitate, reușesc să paralizeze punctele centrale nervoși ale vieții politice.

O să redau un scurt schimb de idei dintre Lenin și Troțki, artizanii revoluției bolșevice.

„Insurecţia, spunea Lenin, trebuie să se bazeze pe clasa avansată şi nu pe un complot, pe un partid. Iată primul punct. Insurecţia trebuie să se sprijine pe avântul revoluţionar al întregului popor. Acesta este cel de-al doilea punct. Insurecţia trebuie să izbucnească în momentul în care revoluţia ascendentă și-a atins apogeul. Iată cel de-al treilea punct.”.

„Foarte bine, răspunde Troţki, dar întreg poporul este prea mult pentru insurecţie. Avem nevoie de o trupă mică, cu sânge rece şi violentă, antrenată pentru tactica insurecţională.”

Lenin și Troțki vorbeau acum 100 de ani despre o acțiune armată, pentru că atunci așa se prelua puterea. Acum mijloacele sunt cu totul altele, dar principiile definite de Malaparte rămân valabile.

Manifestațiile de stradă, manipularea maselor, atacarea credibilității Parlamentului, a altor instituții ale statului sunt elementele cheie ale oricărei lovituri de stat. Noi le-am experimentat în ultimii 28 de ani de nenumărate ori. În principal sunt determinate de lupta pentru putere în stat, în condițiile în care Constituția a consacrat un sistem bazat pe un președinte cu multă putere simbolică și un parlament cu atribuții efective, dar care intră aproape întotdeauna în coliziune, mai ales atunci când nu fac parte din același partid.

Unde apare legătura cu ceea ce se întâmplă acum în România? Am avut și avem parte de un soi de insurecție, desfășurată cu mijloacele secolului 21, pe rețele sociale, în care "mulțimea" cere tranșarea situației.

O "mulțime" manipulată, așa cum sugera Troțki,  de o trupă mică, dar cu sânge rece și (limbaj) violent. Acțiunea virtuală este completată cu mici manifestații de protest, prezentate de televiziuni după orientarea politică. Fie numărul manifestanților crește precum Făt-Frumos, fie rămâne blocat în eter. Ele sunt necesare pentru a demonstra că nu vorbim (doar) de o acțiune politică, ci de o voință populară. 

Rolul acelei mici trupe cu sânge rece și violentă este jucat mai puțin de politicieni, cât de moderatori sau ziariștii abonați la talk-showurile TV. Aici este marea diferență față de Franța lui Napoleon și Rusia lui Troțki, și tot de aici vine și enormul interes al serviciilor secrete din România pentru “cultivarea” unor ziariști. Televiziunea și rețelele sociale au făcut mult mai facilă comunicarea ideilor violente, așa că serviciile și politicienii au descoperit rapid cum pot distruge vieți sau compromite oameni. 

Am mai explicat că în România avem foarte puțin de-a face cu “ofițeri deplin conspirați” și mai mult cu trompete ale acțiunilor DNA, cu ziariști manevrați “în orb” sau colaboratori “marșrutizați” periodic în anumite zone de interes. O parte din ei acționează sub steag străin, dar răspund și la stimuli autohtoni. Acum sunt fie pro-Iohannis, fie anti-Iohannis.

De ce este nevoie de ei? Gândiți-vă că în România o anchetă penală a DNA s-ar desfășura fără spectacolul de sunet și lumină din fața sediului. N-ar mai avea nici un efect public, s-ar epuiza toată încărcătura dramatică, iar ziariștii ar trebui să se întoarcă la ceea ce trebuie să facă: documentare și muncă de teren. Câte anchete jurnalistice ați văzut în ultima vreme, comparativ cu transmisiunile din fața DNA și stirile copy-paste din rechizitorii? Sau cu tăierea firului în patru, ore-n șir. Este precum pulberea din obuz. Fără ea, ar deveni un obiect de decor impresionant.

La final, dau tot un citat din Troțki: “Pentru a reuşi, nu trebuie nici să evităm împrejurările nefavorabile, nici să ne încredem în cele favorabile. Trebuie să ne urmăm tactica, să acţionăm cu puţini oameni, pe un teren limitat, să ne concentrăm forţele asupra obiectivelor principale, să lovim direct şi dur, fără să facem zarvă. Insurecţia este un mecanism care nu trebuie să facă zgomot.”

Aici lucrurile s-au schimbat puțin. Se lovește direct și dur, dar se face multă zarvă.