Simona Halep, abandonată de Patrick Mouratoglou. Sportiva româncă nu mai face parte din planurile francezului

Simona Halep, abandonată de Patrick Mouratoglou. Sportiva româncă nu mai face parte din planurile francezuluiSimona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Simona Halep trece printr-o perioadă grea în cariera sportivă. Suspendată din competițiile de tenis pentru dopaj, ea mai primește o lovitură, pe final de an. În timp ce-și pregătește apărarea pentru a face față acuzațiilor formulate de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), jucătoarea de tenis este pe cale să piardă sprijinul antrenorului Patrick Mouratoglou.

Antrenorul francez Patrick Mouratoglou și-a anunțat planurile pentru anul viitor, iar Simona Halep nu se află printre sportivii cu care intenționează să colaboreze. Tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că relația dintre el și jucătoarea de tenis din România s-a încheiat, cel puțin pentru un moment, până la clarificarea situației juridice.

Mouratoglou a început o nouă colaborare, cu un jucător de tenis danez Holger Rune, cu care a obținut deja mai multe rezultate remarcabile. Colaborarea celor doi a început imediat ce Simona Halep a anunțat că a fost suspendată din cauza consumului de substanțe interzise. Iar Holger Rune, avându-l în spate pe Patrick Mouratoglou a confirmat deja prin victoria obținută la Mastersul de la Paris.

Astfel, în aceste condiții, este greu de crezut că Mouratoglou se va putea împărți, pe viitor, între Rune și Simona Halep.

„Sunt foarte interesat să lucrez cu el pe termen lung și să îi ofer uneltele necesare, în ce privește cunoașterea jocului, citirea situațiilor de joc, care îi vor permite să ajungă printre cei mai buni tenismeni din lume, pentru multă vreme. Are multe lucruri pentru care să fie mândru, la finalul anului 2022, iar asta ne face să înfruntăm noul sezon cu un entuziasm grozav” a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit Punto de break.

Simona Halep, mărturii incendiare după divorţ: „Astfel de lucruri mă apăsau în acele momente”

Sursa: Prosport.ro

Simona Halep suspendată pentru dopaj

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an. Simona Halep a fost testată pozitiv la roxadustat, după un meci disputat în primul tur la turneul din Statele Unite, în 29 august. A fost suspendată provizoriu și acuzată oficial de dopaj la începutul lunii noiembrie.

Jucătoarea de tenis a anunțat că a contestat acuzațiile și că va lupta să își demonstreze nevinovăția.

Agenția franceză de toxicologie și farmacologie angajată de Simona Halep a identificat modul în care medicamentul Roxadustat ar fi ajuns în corpul sportivei. Suplimentele nutritive utilizate de jucătoarea de tenis ar fi conținut, în mod accidental, această substanță. Pe ectichetă nu era menționat însă, iar jucătoarea de tenis nu ar fi știut că suplimentele conțin roxadustat.