Lovitură de teatru la Cadastru. S-a spart monopolul! Decizie fără precedent a conducerii ANCPI – EXCLUSIV

Lovitură de teatru la Cadastru. S-a spart monopolul! Decizie fără precedent a conducerii ANCPI  – EXCLUSIV

Lucrările de cadastru vor putea fi contractate, direct, de către firmele mici și mijlocii care, până acum, erau obligate să lucreze pentru societățile mari, care dețineau monopolul pe piață. Dacă până acum Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat licitații pentru suprafețe foarte mari, în curând lucrurile se vor schimba. Radu-Codruț Ștefănescu, președinte – director general al ANCPI a explicat că „practic, am mișcorat loturile, astfel încât și companiile cu o capacitate redusă de lucru să poată transmite oferte”.

Vin vremuri grele pentru firmele mari care dețineau monopolul și au câștigat contracte pentru cadastrarea României. Dacă până acum Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat licitații pentru suprafețe foarte mari, la care firmele mici și mijlocii nu aveau acces din cauza capacității reduse de lucru, în curând lucrurile se vor schimba.

ANCPI a transmis, pentru EVZ, că realizarea cadastrului general este o prioritate pentru autorități, care sunt dispuse să schimbe radical modul de lucru, pentru a reuși să-și țină promisiunea făcută în 2015. Astfel, pentru ca întreg teritoriul României să fie cadastrat până în 2023, ANCPI a decis să folosească toate resursele existente pe piață. Mai precis, dacă până acum Agenția a organizat doar licitații foarte mari, la care firmele mici și mijlocii nu se puteau înscrie din cauză faptului că nu îndeplineau cerințele obligatorii, începând de luna viitoare lucrurile se vor schimba.

„Trebuie să facem cadastru, lucrăm contracronometru și avem nevoie de ajutorul tuturor persoanelor fizice și juridice autorizate să execute astfel de lucrări. Atragerea firmelor mici și mijlocii reprezintă una dintre soluțiile necesare implementării acestui program și facem tot posibilul ca ele să poată participa la licitațiile pe care le organizăm. Practic, am mișcorat loturile, astfel încât și companiile cu o capacitate redusă de lucru să poată transmite oferte.” , a precizat Radu-Codruț Ștefănescu, președinte – director general al ANCPI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până acum, firmele mici și mijlocii autorizate să execute lucrări de cadastru nu puteau participa la licitații, iar singura modalitate era subcontractarea de la firmele mari, pe sume modice. Asta în condițiile în care firmele mari se declarau nemulțumite de prețul mic plătit de ANCPI, preț stabilit de aceleași companii, prin ofertarea la licitații adjudecate anterior, afirmă surse din domeniu.

Astfel, ANCPI urmează să inițieze două licitații, pentru înregistrarea imobilelor din 149 de UAT-uri. Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional - Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. ANCPI a făcut deja primele demersuri pentru organizarea celor două licitații și a depus documentația la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), pentru verificări.

În prezent, 64 de UAT-uri sunt cadastrate integral, iar în alte 2.386 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.  Numărul proprietăților înregistrate prin PNCCF se apropie de 1,3 milioane, circa 1,2 millioane de cărți funciare fiind deschise din 2016 încoace, datorită măsurilor luate de conducerea ANCPI în această perioadă. Astfel, de la începutul acestui an au fost înregistrate peste 100.000 de proprietăți, față de circa 78.000,  în perioada 2005 - 2015.