Soluție pentru reducerea supraaglomerării din școli. Ce propune Ministerul Educației

Soluție pentru reducerea supraaglomerării din școli. Ce propune Ministerul EducațieiSursa foto: EVZ

Ligia Deca afirmă că o idee bună ar fi consorţiile şcolare care ar putea ajuta la reducerea supraaglomerării din unele unităţi de învăţământ, având în vedere că s-ar putea utiliza în comun spaţiile, inclusiv sălile de clasă.

Ligia Deca propune o metodă pentru a evita supraaglomerarea din școli

Ministrul Educației afirmă că „o soluție pentru reducerea supraaglomerării din unele școli: consorțiile școlare”. Mai mult, Ligia Deca a anunțat că ordinul pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

„Am publicat Metodologia privind organizarea și funcționarea consorțiilor școlare și încurajez directorii să inițieze astfel de parteneriate! Ele pot fi soluția pentru reducerea supraaglomerării din unele școli, pentru că permit utilizarea, în comun, a spațiilor, inclusiv a sălilor de clasă”.

Ministrul Educației, îndemn pentru folosirea în comun a spațiilor

Ligia Deca a mai subliniat în mesajul său că „folosirea în comun a spațiilor este o modalitate prin care putem oferi mai multor copii și profesorilor lor acces la o mai mare varietate de resurse educaționale: biblioteci, ateliere școlare, cluburi ale elevilor, baze cultural-sportive”.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi textLigia Deca. Sursa foto: Facebook

Mai mult, ministrul Educației spune că „acest tip de parteneriat are beneficii și pentru cadrele didactice: prioritate pentru profesorii din școlile din consorțiu la completare de normă, transfer sau schimb de posturi”.

La constituirea consorțiului școlar se va ține cont de următoarele aspecte:

  • de posibilitatea de a derula activități comune ale elevilor și ale cadrelor didactice;
  • de distanța dintre unitățile de învățământ, căile de acces, existența mijloacelor de transport în comun și a transportului școlar între școlile din consorțiu.

Ministrul a mai subliniat că „Metodologia, ce conține detalii privind modalitatea de constituire a consorțiilor școlare, este disponibilă în linkul din comentarii”

Ligia Deca, despre situația căminelor pentru studenți

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat, miercuri, în şedinţa de Guvern, stadiul investiţiilor în locurile de cazare şi afirmă că trebuie eliminată condiţionarea parcursului academic al studenţilor de posibilităţile financiare ale familiei.

„Uneori, asigurarea unui loc în cămin, în timpul facultăţii, poate face diferenţa între a continua studiile şi a renunţa la ele. Ne dorim ca orice tânăr să poată avea acces la un mediu în care să-şi atingă potenţialul, iar creşterea numărului de locuri în campusurile universitare este esenţială pentru asta. Trebuie sa eliminăm condiţionarea parcursului academic al studenţilor de posibilităţile financiare ale familiei”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei