Cu cine au defilat liberalii în Parlamentul European

Cu cine au defilat liberalii în Parlamentul European

Dacă pentru jurnaliști PR-ul este sicriul de aur, pentru politicieni un mandat de europarlamentar este garanția unui trai îndestulat, iar dacă au mai multe mandate se asigură pentru tot restul vieții. Pentru că postul de la Bruxelles, plătit regește, nu îi suprasolicită pe cei care nu vor să se implice. Din aceste motive, bătălia pentru biletul de avion în Capitala Europei este acerbă.

PNL și-a trimis la alegerile din 2007, 2009, 2014 în Parlamentul European aproape aceeași garnitură de candidați. Unii dintre liberali au fost premiați la nivel european pentru reușitele lor cu impact pentru toate statele membre UE, în timp ce alții și-au dozat spre minimum activitatea legislativă odată cu trecerea timpului.

Salariul unui europarlamentar este de aproximativ 6.000 de euro pe lună, pe lângă alte indemnizaţii (de şedere, de călătorie), rambursarea cheltuielilor de deplasare și alți mii de euro din care aleșii din Parlamentul European îi pot folosi pentru angajarea asistenţilor.

Luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii care doresc să candideze la europarlamentare îşi pot depune candidatura până pe 1 septembrie. În continuare, vă prezentăm portretele actualilor europarlamentari liberali.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Vălean a ieftinit tarifele telefonice în UE

Soția fostului lider PNL, Crin Antonescu, Adina Vălean (foto) ocupă funcția de vice-președinte al Parlamentului European, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE) și este președinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. Prima și cea mai importantă bătălie a Adinei a fost pentru tarifele la roaming. În urma demersurilor pe care le-a făcut, a obținut scăderea prețurilor pentru convorbirile telefonice în Uniunea Europeană.

Astfel, românii au economisit mai bine de 700 de milioane euro la facturile pentru roaming, conform declarațiilor făcute de Vălean pe site-ul de europarlamentar.

Una dintre realizările majore ale mandatului din 2009-2014 a fost adoptarea raportului său, Mecanismului Conectarea Europei, prin intermediul căruia europarlamentarul PNL a adus în Romania 1,24 miliarde pentru infrastructura de transport și cel putin 500 de milioane de euro pentru energie.

Eurodeputatul a arătat o dechidere și către educarea publicului tânăr în privința reciclării deșeurilor. Membrii fondatori ai festivalurilor Untold și Neversea au venit, în iunie 2018, în Parlamentul European și au prezentat Președintei Comisiei de Mediu, Adina Vălean, măsurile care se vor lua la edițiile din acest an pentru protejarea mediului.

Cel mai activ în Sănătate

Eurodeputatul Cristian Bușoi (foto) îi reprezintă pe români în PE ca membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, în Delegația la Comitetul parlamentar de asociere UE-Ucraina, respectiv în Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest.

Bușoi a fost ales câștigătorul EURORDIS (Organizația Europeană de Boli Rare), în 2016. Acest premiu a fost o recunoaștere a activității parlamentare în sprijinul pacienților care suferă de boli rare. De altfel, în cadrul Galei MEP Awards, organizată de revista Parlamentului European, la Bruxelles, liberalul a primit și premiul pentru cel mai activ europarlamentar, la categoria Sănătate.

„Ce-am promis, am făcut!”

Europarlamentarul Daniel Buda (foto), care se află la primul mandat, susține chiar cu mottoul paginii de europarlamentar că și-a ținut promisiunile din campanie. „Ce am promis, am făcut, Cu sprijinul dumneavoastră!”, este enunțul făcut chiar la începutul prezentării realizărilor sale. Buda le laudă că în legislativul UE a reușit să contribuie la simplificarea și accelereara soluționării proceselor aflate pe rolul instanțelor prin promovarea Legii Micii Reforme în Justiție, inițierea a 65 de proiecte legislative, dintre care 12 au devenit legi, precum și obținerea descentralizării fiscale a impozitelor, mai exact, taxele judiciare de timbru nu vor mai fi încasate la bugetul național, ci la cel local.

De altfel, europarlamentarul PNL a lansat o campanie publică împotriva discriminării românilor aflați la muncă sau la studii în țări din toate colțurile lumii, precum și o campanie de încurajare a consumului de produse sănătoase românești.

Economistul care a ajuns premier!

Cunoscut în istoria recentă a României ca economistul care a ajuns premier imediat după Revoluție , în momente tensionate ale societății românești, după Mineriadă, europarlamentarul liberal Theordor Stolojan (foto) este membru în Comisia pentru afaceri economice și monetare, respectiv în Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE.

Cât privește activitatea parlamentară, de la începutul actualului mandat, alesul a luat cuvântul în plen de 115 ori. Printre temele preferate au fost, evident, cele referitoare la economie. Pe site-ul său de europarlamentar, activitatea la nivel european pare că se pierde în neamt, ultima informare europeană fiind din 25 octombrie 2017.

Aviația, pasiunea lui Marinescu

Unul dintre cei mai vechi eurodeputați, Marian -Jean Marinescu (foto) este membru al Comisiei pentru transport și turism, precum și al Delegației Comisiei parlamentare de stabilizare și de asociere UE-Serbia. Europarlamentarul militează pentru siguranța aeriană și pentru fluidizarea traficului la nivel european.

În legătură cu activitatea parlamentară, de la începutul actualului mandat, alesul a luat cuvântul în plen de 126 ori, printre temele abordate, preferate fiind cele din domeniul aviaței civile, plecând de la prima sa meserie, de inginer în aviație. Raportor al Regulamentului pentru siguranța aeriană la nivel european, Marian-Jean Marinescu a găzduit, la Parlamentul European, un eveniment al European Business Aviation Association, dedicat industriei aviatice. Evenimentul a avut scopul de a scoate în relief importanța realizării legăturilor dintre aeroporturile regionale de la nivel european, în special din România.

Infracțiuni din dosarele liderilor PSD

De profesie jurnalist și om politic, europarlamentarul Traian Ungureanu (foto) activează în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, în Delegația la comitetele parlamentare de cooperare UE-Armenia și UE - Azerbaidjan și la Comitetul parlamentar de asociere UEGeorgia, respectiv în Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest.

Ungureanu a luat de 72 de ori cuvântul în plenul PE. Acesta nu a pierdut ocazia să pârască România în fața colegilor lui europeni și a vorbit despre „amenințările la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România”.

Țurcanu i-a luat locul lui Hellvig

Mihai Ţurcanu (foto) a ajuns în Parlamentul European, în 2015, pe locul lui Eduard Hellvig, care și-a dat demisia și a devenit director al Serviciului Român de Informaţii. Țurcanu este membru în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, respectiv din Delegația pentru relațiile cu Canada.

Deși devenit europarlamentar cu un an mai târziu decât colegii săi liberali, Țurcanu a reușit să ia de 115 ori cuvântul în plenul Parlamentului European. Producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, în speță, crearea unor condiții pe piața forței de muncă favorabile echilibrului dintre viața profesională și cea privată sunt printre intervențiile lui Țurcanu la nivel european.

Conducerea centrală a PNL a decis ca viitorii europarlamentari să fie aleși, inițial, în cele 8 regiuni de dezvoltare. Organizațiile liberale urmează să desemneze câte 4 candidați din fiecare regiune.