Evenimentul Zilei > Politica > Un liberal și-a anunțat astăzi ÎNSCRIEREA pentru ȘEFIA partidului. Câți se BAT pe scaunul Ralucăi Turcan
Un liberal și-a anunțat astăzi ÎNSCRIEREA pentru ȘEFIA partidului. Câți se BAT pe scaunul Ralucăi Turcan

Un liberal și-a anunțat astăzi ÎNSCRIEREA pentru ȘEFIA partidului. Câți se BAT pe scaunul Ralucăi Turcan

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, a anunţat, vineri, că va candida pentru o funcţie de conducere în partid, poate chiar pentru funcţia de preşedinte.

"Luni va fi Birou Permanent Naţional al PNL şi se va discuta despre convocarea unei Convenţii Naţionale unde să aibă loc alegeri, cel mai probabil la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. Vor fi mai multe candidaturi din partea PNL Cluj pentru funcţii la vârful partidului şi eu, personal, voi candida pentru una dintre funcţiile de vârf, e posibil şi pentru cea de preşedinte al PNL", a declarat, într-o conferinţă de presă, Alin Tişe, citat de Agerpres.

El a precizat că "vremea celor care ajung să conducă partide prin combinaţii, prin grupări şi manipulări făcute în rândul membrilor a încetat".

Primul care s-a înscris în cursa pentru șefia PNL este Cătălin Predoiu, care și-a anunțat candidatura la Biroul Politic Național în care a fost aleasă președinte interimar Raluca Turcan. Alți candidați la șefia partidului ar fi Ludovic Orban, Ovidiu Raețchi. De asemenea, și fostul premier Emil Boc se pregătește să intre în cursa pentru șefia PNL. Deși nu au anunțat oficial, nu ar exclude o candidatură nici Marian Petrache, Ilie Bolojan, Mircea Dolha, Florin Roman, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă. Președintele interimar al partidului, Raluca Turcan, a precizat luna trecută că nu va candida la șefia PNL, ci la cea a organizației PNL Sibiu.