Comunitatea LGBT se implică în alegerile europarlamentare. Care sunt partidele favorizate
- Nicu șor Teodorescu
- 12 martie 2019, 21:32
Un ONG reprezentativ pentru comunitatea LGBT, MozaiQ, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, care sunt partidele pe care le va susține la alegerile europarlamentare. Este vorba despre Alianța 2020 (USR și PLUS), precum și pentru Demos. Motivul principal este legat de respingerea referendumului pentru familie de către cele două partide.
Redăm conținutul postării ONG-ului MozaiQ:
„MozaiQ crede cu tărie în implicarea cetățenească a comunității LGBT în alegerile europarlamentare și în campania electorală premergătoare acestor alegeri. Credem că și vocile LGBT trebuie să fie luate în considerare de partidele politice și candidații care râvnesc la un loc de reprezentare a cetățenilor, motiv pentru care, în lunile ce vor urma, MozaiQ va puncta pozițiile recente ale principalelor partide cu privire la agenda LGBT, pentru a informa comunitatea cu privire la opțiunile pe care le are.
Prin urmare, încurajăm persoanele LGBT și aliații să semneze listele pentru europarlamentare, cu observația că un cetățean poate semna doar o singură listă.
Subliniem faptul că în campania privind referendumul de modificare a Constitutiei atât Uniunea Salvați România – USR (acum Alianța 2020 USR PLUS) cât și Demos au fost alături de comunitatea LGBT, iar ulterior ambele partide și-au asumat deschis tema legalizării parteneriatului civil.”