Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Am să încep prezentul articol cu o declarație a lui Netanyahu: „Avem trei obiective principale: eliminarea programului nuclear, eliminarea capacității de producție de rachete balistice, eliminarea axei terorismului. Şi, bineînțeles, vom face tot ce este necesar pentru a atinge aceste obiective şi suntem bine coordonați cu Statele Unite", a afirmat premierul israelian, odată cu începerea atacului asupra Iranului, potrivit AFP. Atacul Israelului asupra Iranului va dăuna, fără îndoială, ambițiilor nucleare ale Teheranului. Însă în Orientul Mijlociu există un sentiment diferit cum că operațiunea israeliană are potențialul de a duce la ceva mult mai mare: răsturnarea guvernului islamist iranian.
Moscova după discuția dintre Trump și Putin a ales să-și întârzie o intervenție puternică la Teheran deoarece a decis să păstreze problema armelor nucleare iraniene ca pârghie în procesul său de negociere cu Ucraina. Astfel, Moscova spera ca Washingtonul să preseze suficient de mult Kievul pentru ca acesta din urmă să accepte condițiile impuse de Rusia. Am însă o întrebare: ce se întâmplă dacă Iranul va ieși din coaliția informală cu Rusia, Coreea de Nord și China, ce ar urma să facă Moscova? Să joace o nouă carte de forță? Va fi aruncată Peninsula Coreeană în război pentru ca Putin să-și atingă scopul în Ucraina sau vor fi făcute presiuni asupra Chinei să perturbe, mai mult decât o face, situația din Indo-Pacific sau amândouă? Greu de răspuns dar nu imposibil.
Rusia joacă mai multe cărți dar are un singur scop: capitularea Ucrainei. China marea putere din Asia are și ea un apel la toate părțile relevante, mai ales la cele care pot influența semnificativ deciziile Israelului, să ia măsuri concrete pentru a preveni extinderea acestui conflict periculos. În plan geopolitic, Beijingul are tot interesul să mențină stabilitatea în Orientul Mijlociu – o regiune-cheie pentru aprovizionarea energetică a Chinei. Donald Trump, care a plecat de la summitul G7 cu o zi mai devreme pentru o ședință a Consiliului de Securitate al SUA, a aprobat miercuri 18 iunie planurile de atac asupra Iranului dar a amânat ordinul final, relatează WSJ.
El cere capitularea Iranului altfel încât săptămâna care începe pe 24 iunie va fi una grea pentru iranieni. Președintele SUA a declarat că a vorbit cu președintele rus la telefon marți, 17 iunie, Putin propunând ca el sa facă medierea însă Trump i-a spus: „Fă-mi o favoare... hai să mediem mai întâi Rusia, bine?” Joi, Putin a declarat că un acord pentru a pune capăt luptelor dintre Israel și Iran este posibil și că „nici măcar nu a dorit să discute” despre ideea că Israelul l-ar putea asasina pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.
Putin a menționat că Rusia a ajutat Iranul să finalizeze construcția unei centrale nucleare și lucrează în prezent la construirea a încă două reactoare. „Lucrările sunt în desfășurare, iar specialiștii noștri sunt la fața locului. Este vorba de peste 200 de persoane. Și am convenit cu conducerea israeliană că securitatea va fi asigurată”, a spus Putin. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ar fi făcut presiuni asupra SUA pentru a ataca instalația de îmbogățire a uraniului Fordow, o mare parte din aceasta fiind subterană și putând fi distrusă complet doar de o bombă anti-bunker lansată de un bombardier B-2 Spirit - la care are acces doar Pentagonul.
O mențiune trebuie făcută: bombele anti-bunker ale Americii pot ajunge doar la o adâncime de 60 de metri, dar instalațiile Iranului au o adâncime de 90 de metri, așa că este posibil ca SUA să nu o poată distruge. O posibilă cale pentru Trump este și aceea de a împrumuta Israelului armele necesare pentru a efectua atacul sau atacurile, fără a trimite piloți americani în misiune. Indiferent de situație implicarea americană ar putea duce acest conflict la o concluzie mult mai rapidă.
Evoluții geopolitice-reacția lui Donald Trump
Fără îndoială, Iranul s-ar putea dovedi o nucă mult prea tare chiar și pentru combinația Israel-SUA. O capitulare a Teheranului nu este exclusă, în schimb rezistența pe termen lung ar complica enorm planurile axei Washington-Tel Aviv.
Două portavioane americane sunt deja în zonă și așteaptă să intre în luptă alături de armata lui Netanyahu. Franța și Marea Britanie s-au arătat dispuse, de asemenea, să participe militar la încercarea de anihilare a buncărelor din munți (unde regimul de la Teheran se bănuiește că este pe cale să fabrice primele bombe nucleare). Revenit la Casa Albă de la reuniunea G7, Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că aliații occidentali ai Israelului vor bombarda masiv capitala Iranului: ”Evacuați Teheranul!” a spus Trump. Odată cu intrarea în război a SUA cu toate forțele la vedere, bazele militare americane din Orientul Mijlociu vor deveni ținte nu doar pentru armata iraniană ci și pentru Axa rezistenței cea care este formată din Hamas, Hezbollah și Houthi.
Evoluții geopolitice-reacția lui Netanyahu
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat că eliminarea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „nu ar escalada conflictul, ci ar pune capăt acestuia”. Declarația a fost oferită într-un interviu pentru postul american ABC News. Premierul israelian a reiterat acuzațiile grave la adresa conducerii iraniene, pe care o consideră responsabilă de destabilizarea Orientului Mijlociu. Am avut o jumătate de secol de conflicte provocate de către acest regim care terorizează întregul Orient Mijlociu, care a bombardat instalații petroliere ale Aramco în Arabia Saudită, care răspândește terorismul, subversiunea şi sabotajul peste tot”, a declarat Netanyahu pentru ABC News. „«Războiul etern» este ceea ce vrea Iranul, iar el ne pune pe marginea unui război nuclear.
În realitate, ceea ce face Israelul este să împiedice asta, să pună capăt acestei agresiuni şi n-o putem face decât înfruntând forțele răului”- a declarat Netanyahu. Schimbarea de regim invocată de Netanyahu ar simplifica mult ecuația. Poate garanta o operațiune militară de 14 zile, cât și-a propus Israelul să ducă, distrugerea siturilor nucleare și a lansatoarelor de rachete balistice? În mod practic, însă, chiar și bombardarea intensă a Iranului de către aliații occidentali nu poate garanta succesul operațiunii (dintr-o multitudine de motive).
Evoluții geopolitice-războiul Iran-Irak
Este într-adevăr Iranul ceva diferit de Libia lui Gaddafi? Da în mod sigur. Acolo Franța a fost lăsată singură de americani. Au fost bombardamente dar forțele speciale franceze au intrat pe teren ca să-l captureze pe Gaddafi. În Orient a mai fost război și în Irak. Bagdadul a fost izolat atunci, cu puțini aliați, în timp ce Iranul beneficiază de sprijinul Rusiei, Chinei și al rețelei ”Axa Rezistenței” (Hezbollah, miliții din Irak, Siria și Yemen). China, spre exemplu, a trimis cel puțin trei avioane de transport marfă către Iran în urma începerii operațiunii Israelului împotriva Iranului, relatează The Telegraph.
Primul zbor a decolat pe 14 iunie, urmate de altele în următoarele două zile. Avioanele s-au îndreptat spre vest, de-a lungul nordului Chinei, au traversat Kazahstanul, apoi spre sud, în Uzbekistan și Turkmenistan, înainte de a dispărea de pe radar pe măsură ce se apropiau de Iran. Luxemburgul era trecut ca destinație de fiecare dată, dar se pare că avioanele nu s-au apropiat niciodată de Europa. Zborurile au fost efectuate cu avioane cargo Boeing 747. The Telegraph, citând experți în aviație, scrie că acestea sunt de obicei folosite pentru transportul de echipamente militare și arme.
Dar să revenim. De partea cealaltă mai multe avioane de vânătoare americane au părăsit baza Royal Air Force Lakenheath din estul Angliei. Misiunea necunoscută a amplificat tensiunea de pe scena politică internațională. Este o asemănare între Irak și Iran?. În războiul dintre Iran și Irak nici unul nici altul nu au reuși să iasă victorioși. Deși ambele state au fost supuse sancțiunilor, Iranul a dezvoltat mecanisme de ocolire mai eficiente a acestora. Iranul și Irakul au contexte istorice distincte, Iranul având rădăcini în moștenirea persană, iar Irakul în moștenirea arabă. Guvernele din Iran și Irak diferă, Iranul fiind o republică teocratică, iar Irakul fiind o republică democratică. Războiul din Gaza a adâncit liniile de falie din Orientul Mijlociu.
Iranul și reprezentanții săi, precum și SUA și Israelul s-au angajat într-un ciclu de atacuri de tip „dinte pentru dinte” în întreaga regiune, bombardamentul israelian asupra consulatului iranian din Siria și represaliile directe ale Iranului împotriva Israelului au fost doar începutul care a amenințat să escaladeze într-un război regional. Paramilitarii irakieni care operează ca parte a „axei de rezistență” a Iranului au atacat, de asemenea, forțele americane din Irak, care au răspuns cu propriile represalii.
Influența Iranului în Irak a crescut în urma invaziei americane din 2003 și a căderii lui Saddam Hussein - dar relația lor este departe de a fi un simplu aranjament agent-reprezentant. Cea mai puternică influență a Iranului este prin prezența paramilitarilor săi în aparatul de securitate al Irakului. Bagdadul a demonstrat, de asemenea, o oarecare independență politică față de vecinul său și menține o pârghie financiară asupra Iranului. Pe de altă parte, situația din Orientul Mijlociu trebuie privită în contextul mai larg al rivalității SUA-Rusia-China.
Democrații de la Washington susțin că relația Trump-Putin este un obstacol semnificativ pentru strategia de dominare a Rusiei, întrucât diluează presiunea economică, militară și diplomatică necesară pentru o victorie finală (de tipul celei împotriva URSS). Alții susțin că Trump se folosește de relația amicală cu Putin doar pentru a rezolva dosarul din Orientul Mijlociu fără implicarea majoră a Rusiei. Cert este că rivalitatea SUA-Rusia se va menține pe termen lung, indiferent de politicile actuale ale lui Trump. Menținerea Iranului în sfera de influență a Moscovei sau dimpotrivă, ieșirea lui din această sferă, reprezintă o miză majoră.
Scenarii posibile
Putem lua în calcul câteva scenarii posibile în cazul escaladării războiului israeliano-iranian: 1) înlocuirea regimului de la Teheran cu unul pro-occidental (cu șanse de reușită); 2) rezistența continuă a Iranului sub conducerea lui Ali Khamenei, cu sprijin discret din partea Chinei și a Rusiei; 3) intrarea SUA în război alături de Israel. Dacă regimul de la Teheran cade atunci impactul asupra partenerilor de la Moscova și Beijing ar fi dramatic. Și aici numai un singur lucru este clar: prețul petrolului, vital pentru economia Rusiei. Acesta va scădea dacă Iranul, eliberat de sancțiuni, ar inunda piața globală (așa cum s-a întâmplat după acordul nuclear din 2015). Militar, nu și politic, Rusia ar fi aproape izolată în Orientul Mijlociu rămânând numai cu Libia ca și cap de pod spre Africa.
Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 nu numai că a readus la viață spectrele Războiului din Coreea din anii 1950 și ale Crizei Rachetelor din Cuba din anii 1960, dar a și creat o ruptură importantă între Rusia și națiunile occidentale, creând o ruptură mai profundă decât oricare alta întâlnită în istoria recentă. În același timp, Rusia a format legături din ce în ce mai puternice cu alte națiuni, inclusiv cu cele din Orientul Mijlociu. Să fie clar pentru toată lumea Rusia post-sovietică a moștenit în mare măsură politica externă sovietică față de Orientul Mijlociu. Iranul actual este un aliat strategic care echilibrează influența SUA și a Israelului în regiune. Pierderea Teheranului ar slăbi poziția Rusiei și ar complica accesul la Marea Caspică și Golful Persic, considerate zone cruciale.
În contextul războiului din Ucraina, lipsa cooperării cu Iranul ar forța Rusia să se bazeze și mai mult pe producția internă de armament și muniție. Dacă regimul de la Teheran se schimbă atunci parteneriatul Rusia-China-Iran, se modifică. Iranul este un partener cheie atât pentru Moscova cât și pentru Beijing. Acordurile energetice ar fi cele care vor suferi. În schimb rezistența Iranului ar consolida axa Rusia-China-Iran, ca front unit împotriva influenței occidentale. Rusia ar continua să joace rolul de mediator în Orientul Mijlociu, între Iran și alte state din regiune, fără a se implica militar în mod direct.
Deci ce scenariu ar fi unul pozitiv? Primul scenariu ar readuce lumea șiită în concertul lumii sunnite și ar izola Moscova și Beijingul într-un anumit fel. Al doilea scenariu este la ora actuală puțin probabil. Oricum în ambele cazuri Rusia beneficiază de creșterea prețului petrolului. Pentru regiune nu este un pericol de escaladare atât timp cât Trump este la Casa Albă și are o relație specială cu țările din Golf. Al treilea scenariu ar reduce durata conflictului și ar aduce în luptă tehnologie și muniții pe care Israelul nu le are. Aici avem o problemă consilierii de securitate și parlamentarii lui Trump sunt împărțiți în două tabere una pro și alta contra implicării în război.
Cum a început totul?
Ghidată de spioni și inteligență artificială, armata israeliană a declanșat o rafală nocturnă de avioane de război și drone armate introduse ilegal în Iran, pe 13 iunie, pentru a incapacita rapid multe dintre sistemele sale de apărare aeriană și de rachete. Având o mai mare libertate de a zbura deasupra Iranului, Israelul a bombardat situri nucleare cheie și a ucis generali și oameni de știință de rang înalt. Până când Iranul a reușit să reacționeze, câteva ore mai târziu, capacitatea sa de a riposta — deja slăbită de atacurile israeliene anterioare — era mult diminuată. Elementul de surpriză al Israelului a fost amplificat de presupunerea aparentă a oficialilor iranieni că Israelul nu va ataca în timp ce discuțiile privind programul său nuclear, care avansau lent, erau în desfășurare cu SUA.
O a șasea rundă de discuții fusese planificată pentru duminica trecută în Oman, dar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a activat Operațiunea ”Leul care se ridică” - după ce țara sa l-a notificat mai întâi pe președintele american Donald Trump. Primul atac derulat cu 70 de avioane a lovit 40 de ținte din Teheran care vizau instalațiile nucleare iraniene, lideri militari și civili de rang înalt. În acest timp dronele israeliene de mare distanță (Elbit Hermes 900) operează non-stop deasupra Iranului, o dovadă a dominației Israelului asupra spațiului aerian al țării. Acestea culeg informații non-stop asupra țintelor și mișcărilor militare din Iran.
Israelul a făcut extinderea numărului țintelor pentru a include instituțiile regimului și și-a extins campania aeriană după 14 iunie pentru a include infrastructura energetică critică iraniană. IDF a atacat separat „laboratoare de dezvoltare a armelor nucleare” nespecificate din Teheran, precum și un „sit de cercetare și dezvoltare a materialelor chimice” și o instalație de producție de centrifuge nespecificate în vestul Teheranului. Doi oficiali israelieni din domeniul apărării au declarat pentru New York Times că „laboratoarele de dezvoltare a armelor nucleare” erau laboratoare experimentale. IDF a declarat că Iranul a folosit „situl de cercetare și dezvoltare a materialelor chimice” pentru a produce materii prime necesare pentru dezvoltarea armelor nucleare. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că operațiunea militară vor dura „atâtea zile câte este nevoie”.
Israelul a planificat inițial 14 zile de operațiuni, a declarat un oficial israelian de rang înalt. Răspunsul Iranului a fost imediat. Iranul a lansat șapte valuri de atacuri cu rachete balistice care au vizat Israelul de pe teritoriul iranian de la atacurile inițiale israeliene din 12 iunie. Iranul a folosit semnificativ mai puține muniții în răspunsul său la Israel decât fusese planificat inițial, deoarece IDF a distrus și avariat lansatoarele de rachete și silozurile pe care Iranul plănuia să le folosească pentru a riposta împotriva Israelului. Iranul plănuia inițial să lanseze 1.000 de rachete balistice asupra Israelului ca răspuns la atacurile israeliene conform unor informații din serviciile israeliene. Cu toate acestea, Iranul a lansat doar aproximativ 200 de rachete balistice asupra Israelului în șapte valuri de atac.
Premergător atacurilor au fost infiltrări de militari israelieni, din Forțele Speciale, în teritoriul iranian, și au avut loc sabotaje. Israelieni se pare că au creat o bază lângă Teheran unde au ascuns explozibil și drone kamikaze care au fost lansate către baza iraniană sensibilă de la Esfejabad. Presa israeliană spune că Mossad-ul a construit o bază de drone în interiorul Iranului. Comandourile Mossad au intrat în Iran sub acoperire și au plasat sisteme de ghidare lângă sisteme de lansare rachete sol-aer SAM ale iranienilor. Principalele lovituri au fost asupra programului nuclear dar au fost și lovituri aeriene de precizie asupra infrastructurii militare sensibile. Israelieni au camuflat explozibil în mașini civile iraniene parcate strategic de-a lungul Iranului în special lângă obiective militare.
Scopul a fost de a distruge sistemele de apărare antiaeriene și de a crea unui drum liniștit aviației pentru atac. Primul val de atacuri a fost precedat de un efort semnificativ de informații. Mossadul și armata au lucrat împreună timp de cel puțin trei ani pentru a pune bazele operaționale ale atacului împotriva Iarnului, potrivit unui fost ofițer de informații care a declarat că are cunoștință despre atac. Această persoană a vorbit sub condiția anonimatului, având în vedere sensibilitatea subiectului. Atacul s-a bazat pe cunoștințele dobândite de Israel în timpul unui val de atacuri aeriene - represalii pentru un baraj de rachete iraniene asupra Israelului - în octombrie anul trecut, care a evidențiat slăbiciunea apărării aeriene iraniene.
Pentru a diminua și mai mult apărarea aeriană și sistemele de rachete iraniene la începutul atacului de săptămâna trecută, agenții Mossad au introdus ilegal în Iran arme de precizie care erau prepoziționate pentru a ataca de la mică distanță. Printre aceste arme se numărau drone mici, înarmate, pe care agenții le-au introdus pe furiș în țară în vehicule, potrivit unui ofițer de informații. Agenția lucrează cu un amestec de oameni, atât localnici, cât și israelieni.
Utilizarea inteligenței artificiale pentru selectarea țintelor
Pentru a analiza informațiile culese din diverse surse, Israelul a folosit cea mai recentă tehnologie de inteligență artificială, sau AI, a declarat un ofițer de informații implicat în selectarea persoanelor și a siturilor care să fie vizate. El a spus că AI a fost folosită pentru a ajuta israelienii să cerceteze rapid bazele de date pe care le-au obținut. Acest efort a început în octombrie anul trecut, potrivit ofițerului. A fost cu o lună înainte ca Netanyahu să spună că a aprobat planurile de atac. O investigație realizată de Associated Press la începutul acestui an a afirmat că armata israeliană folosește modele de inteligență artificială dedicate războiului fabricate în SUA pentru a analiza informațiile și a intercepta comunicațiile, pentru a afla mișcările inamicilor săi, atât în războaiele cu Hamas în Gaza, cât și cu Hezbollah în Liban. Ofițerul de informații implicat în identificarea posibilelor ținte a declarat că opțiunile au fost mai întâi împărțite în diverse grupuri, cum ar fi conducerea, armata, obiective civile importante și infrastructura.
Țintele au fost alese dacă s-a constatat că reprezintă o amenințare pentru Israel, cum ar fi faptul că sunt profund asociate cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran, o forță paramilitară care controlează rachetele balistice ale Iranului. Ofițerul a fost însărcinat să întocmească o listă de generali iranieni, inclusiv detalii despre locul în care lucrau și cum își petreceau timpul liber. Printre înalții oficiali militari uciși de atacul de vineri 13 iunie s-au numărat generalul Hossein Salami, șeful Gărzii Revoluționare din Iran, și generalul Mohammed Bagheri, șeful statului major al forțelor armate iraniene. Pe lângă inteligența artificială, Mossad-ul s-a bazat pe spioni pentru a identifica oameni de știință nucleari de top și membri ai IRGC, potrivit unui oficial de securitate.
Cel puțin opt membri ai Gărzii, inclusiv șeful programului său de rachete, au fost uciși într-un singur atac israelian asupra unui buncăr subteran. O altă fațetă a atacului a fost lovirea vehiculelor iraniene folosite pentru transportul și lansarea rachetelor. Strategia a fost similară cu o operațiune ucraineană Pânza de păianjen de la începutul acestei luni în Rusia. Într-un interviu acordat televiziunii de stat iraniene, șeful poliției țării, generalul Ahmadreza Radan, a declarat: „Au fost descoperite mai multe vehicule care transportau mini-drone și câteva drone tactice”. El a adăugat: „O serie de trădători încearcă să atace apărarea aeriană a țării pilotând niște mini-drone”.
Operațiunile Mossad
Se crede că Mossad-ul a efectuat numeroase atacuri secrete asupra programului nuclear iranian de-a lungul anilor, inclusiv atacuri cibernetice și uciderea unor oameni de știință iranieni din domeniul nuclear. Dar rareori recunoaște astfel de operațiuni. În anii 2000, centrifugele iraniene folosite pentru îmbogățirea uraniului au fost distruse de așa-numitul virus informatic Stuxnet, despre care se crede că este o creație israeliană și americană. În 2018, Israelul a furat o arhivă de cercetări nucleare iraniene care includea zeci de mii de pagini de înregistrări. În iulie 2024, Israelul a ucis un lider important al Hamas, Ismail Haniyeh, cu o bombă într-un dormitor al unei case de oaspeți guvernamentale din Teheran.
Atacul vehement al Israelului de săptămâna trecută asupra inimii structurii nucleare și militare a Iranului nu a apărut de nicăieri. El a fost rezultatul unei activități intense a serviciilor de informații israeliene timp de ani de zile în Iran și al stabilirii unei prezențe robuste foarte puternice.
Ce rachete a lansat Iranul?
Se pare ca unele dintre rachetele iraniene au fost dintre cele mai avansate: EMAD (Emad este o rachetă balistică cu rază medie de acțiune iraniană, cunoscută pentru precizia și capacitatea sa de a eluda sistemele de apărare antirachetă; Emad are o rază de acțiune de 1.700 km, o precizie de 500 m și o capacitate utilă de 750 kg; are cap manevrabil capabil să evite apărarea antiaeriană). Având în vedere raza sa de acțiune de 1.700 km Emad nu se califică pentru o clasificare „cu rază lungă de acțiune”. GHANDR (varianta modernizată a lui Shahab 3; capul amintește de primele vehicule de reintrare cu un singur focos ale ambelor superputeri -SUA și URSS din anii 1960 - forma de „biberon” a modelului Polaris timpuriu și a echivalentul său sovietic, SSN6 (R-27); are o rază de acțiune de 1350-1.950 km).
Și nu în ultimul rând racheta KHEIBAR (sau Kheibar Shekan o rachetă balistică iraniană cu combustibil solid și rază medie de acțiune, operată de Forța Aerospațială a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice). Face parte din a treia generație de rachete IRGC și a fost dezvăluită în 2022 la o ceremonie la care au participat comandanți militari iranieni cu ocazia celei de-a 43-a aniversări a Revoluției Iraniene. Racheta este propulsată cu combustibil solid, iar focosul său este manevrabil în faza terminală, cu obiectivul de a evita apărarea aeriană. Are o rază de acțiune de 1.450 de kilometri.
Deține vehicul manevrabil de lovire MaRV- și este construită să evite sistemele de apărare Arrow 3 și David Sling și să lovească ținte militare cu mare acuratețe la distanțe mari. Membrii IRGC au declarat că atacurile israeliene asupra bazelor de rachete iraniene „au făcut imposibilă mutarea rapidă a rachetelor din depozit și plasarea lor pe platformele de lansare”. Imaginile din satelit arată că IDF a avariat bazele de rachete Amand și Southwest Tabriz. Baza de rachete Amand, care este situată la nord de Tabriz, depozitează, se pare, rachete balistice cu rază medie de acțiune Ghadr. Iranul a folosit anterior rachete Ghadr în atacurile sale din aprilie și octombrie 2024 asupra Israelului. Baza de rachete din sud-vestul Tabriz-ului ar depozita rachete în variante Shahab.
Câteva concluzii referitoare la operațiunea militară ”Leul care se ridică”
Într-o postare pe rețelele de socializare, Trump a cerut capitularea necondiționată a Iranului, scriind totodată că știe unde se află principalul lider al țării. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat că o incursiune militară americană ar duce la „daune ireparabile”. Trump s-a întâlnit cu echipa sa de securitate națională și a vorbit ulterior cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Statele Unite mută avioane de vânătoare suplimentare în regiune, au declarat oficiali americani anonimi pentru Reuters. Pentagonul nu a comentat imediat. Iranul este pregătit să atace bazele americane din Orientul Mijlociu dacă Statele Unite se alătură campaniei militare a Israelului, au declarat oficiali americani anonimi pentru New York Times.
Între timp, atacurile israeliene asupra Iranului par să fi lovit două unități de producție de centrifuge nucleare, a declarat organismul de supraveghere nucleară al ONU. Israelul și-a extins atacurile pentru a include și rafinării de petrol și clădiri guvernamentale. În cursul atacurilor IDF a lovit centrul de comandă al Forței de elită Quds din Iran, o afirmație care nu a putut fi verificată imediat. Între timp, Iranul și-a intensificat atacurile de represalii, vizând zonele Tel Aviv și Ierusalim, precum și cea mai mare rafinărie de petrol din Israel. Sute de nave care călătoresc prin Golful Persic au experimentat interferențe cu sistemele lor de semnalizare în ultimele zile, a declarat firma de analiză a transporturilor maritime Windward. Practica are loc uneori în context de război, deoarece militarii încearcă să mascheze locația navelor care ar putea fi ținte.
Există șansa unei rampe de ieșire din război?
Trump s-a întâlnit pe 18 iunie cu șeful armatei din Pakistan. Islamabad și-a exprimat deschiderea pentru mediere în Orientul Mijlociu. Statele arabe din Golf și Iordania se numără, de asemenea, printre cele care încearcă să dezescaladeze tensiunile. Cea mai important concluzie a primelor zile este că această campania aeriană israeliană a determinat o schimbarea generațională în conducerea militară iraniană. Atacurile israeliene l-au ucis pe comandantul Gărzii Revoluționare, Hossein Salami, împreună cu 8 generali, creând o breșă în conducerea militară a Teheranului.
Mulți dintre acești ofițeri aveau legături personale strânse unii cu alții, stabilind legături frățești în tinerețe în timpul războiului Iran-Irak și menținând aceste relații pe măsură ce au urcat împreună în grade militare în deceniile următoare. Aceste relații au creat o rețea informală de influență în cele mai înalte eșaloane ale sistemului militar iranian. Acești ofițeri au fost extrem de influenți în modelarea strategiei iraniene datorită pozițiilor lor în vârful ierarhiei militare și accesului lor imediat la liderul suprem Ali Khamenei. Acești ofițeri au intervenit în afacerile interne iraniene în mai multe rânduri pentru a-și afirma preferințele politice comune și pentru a ajuta regimul să treacă prin crize interne. ”Rețeaua de Comandă” a fost o prezență durabilă în cercurile decizionale iraniene timp de decenii - una dintre puținele facțiuni care au rămas atât de dominante, în afară de Khamenei însuși. Este prea devreme pentru a evalua ce implicații va avea dezmembrarea ”Rețelei de Comandă” asupra comportamentului și strategiei iraniene.
Liderul Germaniei, Friedrich Merz, francezul Emmanuel Macron și britanicul Keir Starmer și-au petrecut timpul la G7 din Canada, luând masa cu Donald și discutând despre Orientul Mijlociu, printre altele. În ciuda acestui fapt, nici ei nu se pot pune de acord asupra a ceea ce se întâmplă. Macron a declarat că Trump lucrează la un armistițiu, lucru pe care președintele SUA l-a negat în termeni picanți: „Președintele Emmanuel Macron, care caută publicitate... greșește întotdeauna.” Există puține crize globale mai periculoase decât conflictul în spirală dintre Israel și Iran și, probabil, niciuna în care Uniunea Europeană nu este mai puțin capabilă să își exercite influența. Aceasta este o situație destul de sumbră, având în vedere viteza galopantă cu care se desfășoară evenimentele în Orientul Mijlociu și potențialele consecințe pentru restul lumii.
Post Scriptum: Uzina de îmbogățire a combustibilului Fordow se află la aproximativ 30 de kilometri nord-est de Qom, în centrul Iranului. Este unul dintre cele două centre de îmbogățire a uraniului din Iran, celălalt fiind Natanz. Îngropată sub munți, Fordow este considerată cea mai puternic fortificată instalație nucleară a Iranului. Iranul a declarat existența instalației Fordow Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în 2009, după ce serviciile de informații occidentale au expus situl. Inițial, Iranul a susținut că Fordow va îmbogăți uraniu doar până la 5% - suficient pentru energia nucleară.
În 2011, Iranul a anunțat planuri de îmbogățire a uraniului la o puritate de 20%. Această cantitate a fost ulterior redusă la 5% în cadrul Planului Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA) din 2015. În cadrul JCPOA, Fordow era limitată la 1.044 de centrifuge timp de 15 ani. Acordul a fost anulat în 2018, când Statele Unite s-au retras unilateral sub președintele Donald Trump. În ultimul an, rapoartele AIEA au ridicat îngrijorări cu privire la activitățile Iranului la Fordow, unde se pare că au fost instalate centrifuge IR-6 avansate, care permit o îmbogățire mai rapidă la niveluri mai ridicate.
În 2023, AIEA a detectat urme de uraniu îmbogățit la 84% - puțin sub nivelul de 90% necesar pentru o armă nucleară. Iranul a negat că îmbogățirea a fost intenționată. Cel mai recent raport al AIEA, prezentat la sfârșitul lunii trecute, a afirmat că stocul Iranului de uraniu îmbogățit cu 60% a ajuns la aproximativ 408,6 kilograme, ceea ce, potrivit agenției, ar fi suficient pentru nouă arme nucleare dacă ar fi îmbogățit la 90%. Un expert american în armament a raportat pe 15 iunie 2025 că, dacă Israelul nu face inoperabilă Uzina de Îmbogățire a Combustibilului Fordow (FFEP), atunci Iranul va putea produce suficient uraniu de calitate militară (WGU) pentru nouă arme nucleare până la sfârșitul primei luni, folosind stocul său de uraniu îmbogățit cu 60% înainte de atac. Este nevoie de ajutor din partea SUA? Localizarea Fordow - la o adâncime de până la 90 de metri, în teren muntos - ar putea îngreuna provocarea de daune grave de către Israel fără sprijinul SUA. Statele Unite dețin bomba GBU-57 Massive Ordnance Pentrator, o bombă de 13.000 de kilograme, capabilă să distrugă buncăre, capabilă să pătrundă până la 61 de metri în subteran. Doar două aeronave pot transporta GBU-57, inclusiv B-2 Spirit, bombardierul stealth cu rază lungă de acțiune al Forțelor Aeriene Americane.
Israelul nu deține nici arma, nici platforma de lansare. Iranul în disperare de cauză lansează rachete cu sub-muniție. Acestea la 7000 de m altitudine se deschid și eliberează în jur de 20 de submuniții pe o rază de circa 8 kilometri deasupra centrului Israelului. Bombele cu dispersie (bombele cu submuniții) sunt interzise în conformitate cu Convenția cu privire la muniții, care a fost adoptată la Dublin, în mai 2008 și semnată în decembrie 2008. Și încă un lucru: nu trebuie să subestimăm cât de mult urăște Trump Iranul. La urma urmei, poate cel mai îndrăzneț act de beligeranță din primul său mandat a fost asasinarea cu drona a generalului Qassem Soleimani, influentul comandant al forțelor Quds ale Iranului. Iar posibilitatea de a se lăuda că a pus capăt programului nuclear al Iranului - realistă sau nu - ar putea fi prea tentantă. Operațiunea ”Leul care se ridică” continuă ÎNTR-UN MOD IMPREVIZIBIL!
Recomandările noastre
