Leo Messi l-a depășit pe legendarul Pele. Noul record îi asigură un loc în istoria fotbalului

Leo Messi l-a depășit pe legendarul Pele. Noul record îi asigură un loc în istoria fotbalului Sursa: Arhiva EVZ

Leo Messi a bătut un record deținut de legendarul jucător brazilian Pele, după ce a marcat o dublă în meciul susținut de PSG împotriva lui Club Brugge.

Starul argentinian a înscris două goluri în meciul de pe Parc des Princes, disputat în ultima rundă a grupelor UEFA Champions League. Astfel, el l-a depășit pe legendarul Pele, în topul celor mai buni marcatori ai tuturor timpurilor.

Chiar și așa, Leo Messi rămâne pe locul al treilea, cu 758 de reușite, după marele său rival Cristiano Ronaldo care a ajuns la 801 goluri. Pe cel de-al doilea loc în acest clasament al marcatorilor se află, în acest moment, Josef Bican cu 759 de goluri.

Messi mai are la dispoziție trei partide pentru a ajunge pe locul 2 în topul marcatorilor all-time, în 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

sursa: arhivă EVZ

Palmaresul lui Messi în Liga Campionilor

Pe de altă parte, Club Brugge, echipa împotriva căreia a înscris, a devenit a 38-a „victimă” a lui Leo Messi în UEFA Champions League. Atacatul lui PSG se poate lăuda cu o frumoasă reușită în cea mai importantă competiție intercluburi a Europei. El a ajuns, până acum, la 125 de goluri marcate și 54 de pase decisive în 154 de partide în care a jucat.

Și aici, însă, se află în urma lui Cristiano Ronaldo. Portughezul a marcat 140 de goluri, în Champions League, dar a disputat mai multe meciuri, 181.

Pe de altă parte, la capitolul trofee, trebuie spus că Leo Messi este deținătorul a șapte Baloane de Aur. Pe ultimul l-a obținut chiar în acest an, în urma unei jurizări controversate. Mulți specialiști din forbal consideră că adevăratul câștigător al prestigiosului trofeu este polonezul Robert Lewandowski, jucătorul lui Bayern Munchen.

Sursa foto. EVZ

Șanse să ocupe locul doi în topul marcatorilor

În acest an, PSG mai are de disputat trei jocuri, în campionatul Franței. Liderul din Ligue 1 va da piept în următoarea etapă cu Monaco, apoi va juca împotriva celor de la Feignies-Aulnoye în Cupă, iar în ultimul joc din acest an se va deplasa la Lorient.

Astfel, Leo Messi are șansa să mai înscrie în cele două meciuri de campionat și să ajungă pe locul doi în topul celor mai buni marcatori din istoria fotbalului. Până în prezent, jucătorul argentinan a maecat doar șase goluri (1 în Ligue 1 și 5 în UEFA Champions League) pentru noua sa echipă de club, PSG, în 14 meciuri.