LEGEA ANTIFUMAT a fost adoptată ÎN UNANIMITATE de Comisia pentru sănătate

LEGEA ANTIFUMAT a fost adoptată ÎN UNANIMITATE de Comisia pentru sănătate

Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a adoptat, vineri, în unanimitate, legea antifumat. Membrii comisiei au decis să renunțe la unul din amendamentele din lege.

Rodica Nassar, deputat PSD membru al comisiei, a declarat că legea antifumat a fost adoptată în unanimitate, iar raportul urmează să fie transmis Camerei Deputaților, transmite mediafax.ro.

Deputaţii din Comisia pentru sănătate au ţinut cont de adresa venită din partea Consiliului Concurenţei şi au eliminat amendamentul care prevedea interzicerea afişării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere, pentru ca legea adoptată să nu fie considerată neconcurenţială, a precizat Rodica Nassar.

Legea antifumat ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, urmând ca apoi să fie trimisă preşedintelui spre promulgare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea antifumat interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ, de stat şi private.