După cum deja se știe, USR și PLUS, formațiuni politice conduse de Dan Barna și, respectiv, Dacian Cioloș, au încheiat un Protocol de constituire a unei alianțe politice. Printre altele, documentul stabilește modul de desemnare a candidaților comuni la prezidențiale, locale și parlamentare, precum și criteriile de excludere a candidaturii celor cu probleme de ordin penal și a foștilor colaboratori ai poliției politice comuniste. Cu privire la ultima categorie, Protocolul conține o prevedere mai mult decât bizară:
„Nu vor putea fi desemnate drept candidați ai Alianței persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securității sau, majore fiind, au semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990”.
Altfel spus, vor putea fi desemnați drept candidați ai Alianței USR-PLUS cei care au fost colaboratori ai Securității, dar doar aceia care la data recrutării erau minori. Da, așa este, Securitatea recruta minori! La recrutare, minorul se angaja să colaboreze fără știința părinților sau a tutorilor legali. În ochii poliției politice comuniste, începând cu vârsta 12 ani, orice copil devenea apt pentru a fi recrutat ca informator! Despre cea mai imorală linie de muncă a Securității, transformarea copiilor în spioni ai părinților, colegilor și dascălilor lor, s-a vorbit foarte puțin, chiar și securiștilor fiindu-le jenă de acest subiect. Atunci, ce i-o fi apucat pe Dan Barna și pe Dacian Cioloș, șefii celor două formațiuni care se prezintă a fi coborâte direct de sub aripile pure ale arhanghelilor cerești, să trateze în mod expres această categorie în Protocol? Mai întâi, să vedem ce era cu elevii-informatori ai Direcției a I-a, Informații Interne, a Securității Statului, după care răspunsul va veni de la sine.
Securitatea folosea această categorie de informatori după completarea unui formular tip numit „Fișă colaborator din rândul elevilor”, în baza căruia minorii cu vârste cuprinse în intervalul 12-18 ani se angajau să desfășoare activități strict securistice, dar denumite cumva îndulcit, cum ar fi să fie cu ochii pe „avutul obștesc”, pe „averea noastră, a tuturor”, să-și „apere patria și poporul”, adică să aducă la cunoștința organelor tot ceea ce aparent ținea de obligațiile legale, civice și patriotice. Repet, doar tonul care prezenta obiectul colaborării era unul îndulcit, pentru că de fapt tânărul elev trebuia să toarne ca orice turnător. Și turna! Își turna colegii, profesorii, vecinii, coechipierii de sport, joacă, cercuri și de la alte activități extrașcolare, deseori chiar și rudele, sau prietenii de familie ai părinților. Adică, poliție politică în toată regula! Criteriile în baza cărora erau recrutați acești elevi minori erau identice cu cele avute în vedere în cazul adulților. Ele vizau în primul rând capacitatea copilului, a viitorului colaborator, de a se face plăcut și de a câștiga încrederea celor care trebuiau trași de limbă sau spionați.
Din cauza acestei practici mizerabile, profesori au fost dați afară din învățământ, directori de școli au fost destituiți, familii ale unor elevi guralivi în prezența colegilor informatori au intrat în colimatorul poliției politice comuniste. De cele mai multe ori, turnătoriile copiilor - cine nu trăncănește verzi și uscate în timp ce copiii trag cu urechea, ce copil nu povestește „din casă”? – se constituiau în capete de informații pentru alcătuirea unor dosare de Securitate care au avut consecințe grave pentru unele dintre victime, au distrus cariere și au deturnat destine. Credeați că povestea pionierului Pavlik Morozov, puștiul care și-a turnat tatăl ca „dușmani ai poporului”, pentru că a dosit o parte din cota de bucate culese de pe câmp, pentru a-l hrăni tocmai pe el, este doar o invenție a propagandei staliniste? Nu, nu este! Pe panta răului se alunecă foarte ușor, iar pornirile patologice din unii din semenii noștri le fac alunecușul chiar plăcut, indiferent de vârstă. Ne-o demonstrează istoria tinerilor criminali din Hitlejugend și Komsomol, sau a copiilor din Gărzile Roșii, milițiile lui Mao Zedong, care au făcut milioane de victime în timpul Revoluției Culturale, asta ca să mă rezum doar la câteva exemple.
După terminarea liceului, odată deveniți adulți, în funcție de noul traseu pe care pășeau și de nevoile Securității, foștii elevi-colaboratori al Securității fie își continuau activitatea ca informatori cu angajament olograf, fie erau abandonați. Este lesne de înțeles, dacă deveneau studenți, dacă se încadrau în muncă în vreun obiectiv economic de interes, sau dacă ajungeau militari în termen în vreo unitate militară insuficient încadrată informativ, erau preluați de compartimentele competente ale Securității și exploatați în continuare. Securitatea nu avea cum să rateze asemenea personaje care de mici, din copilărie, dăduseră dovadă de o asemenea aplecare spre abjecție.
Pe scurt, cam asta este cu cei care au făcut parte din categoria de informatori denumită de Securitate „persoane de sprijin din rândul elevilor”, adică aceia pe care Alianța USR-PLUS i-ar dori protejați și promovați în înalte demnități, prin exceptare de la procedura de excludere de pe listele candidaților comuni la prezidențiale, locale și parlamentare pe motiv de colaborare cu fosta Securitate. De unde grija asta pe care până acum nu a mai vădit-o nimeni în politica românească? Răspunsul este cât se poate de clar! Pentru că au așa ceva printre ei, la vârf! După părerea mea, chiar în vârf!
Recomandările noastre
