LeBron James a stabilit un nou record. Este primul jucător activ din NBA care a devenit miliardar

LeBron James a stabilit un nou record. Este primul jucător activ din NBA care a devenit miliardar Sursă foto: Instagram

Starul echipei LA Lakers a stabilit un nou record. Este primul jucător în activitate care a devenit miliardar. Baschetbalistul ar fi al doilea cel mai bine plătit jucător din lume. Americanul a adunat doar din sport peste 383 de milioane de dolari. Michael Jordan era singurul care a reușit să devină miliardar, dar după ce s-a retras de pe teren.

LeBron James este oficial miliardar. Starul american a devenit astfel primul baschetbalist în activitate care strânge o asemenea avere. Se pare că acesta este cel mai bine plătit sportiv după Leo Messi.

LeBron James a adunat de la cele trei echipe la care a jucat (Cleveland Cavaliers, Miami Heat, Los Angeles Lakers) în ultimii 19 ani aproape 383 de milioane de dolari. La această sumă se adaugă și veniturile din sponsorizări și alte afaceri. Acestea se ridică la suma de 900 de milioane de dolari, scriu cei de la Forbes.

Starul din NBA are contracte cu mai multe firme renumite precum Nike, PepsiCo, AT&T sau Walmart. LeBron a avut mare grijă atunci când a semnat contractele, astfel încât să acestea să includă și acțiuni, astfel obținând un profit rapid și garantat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Americanul a făcut de-a lungul timpului și alte investiții care i-au adus o mulțime de bani. A investit în Tonal, o companie de fitness, în Blaze Pizza și Lyft, o companie de transport în comun. În plus, a băgat bani și în studioul de televiziune și film SpringHill Entertainment. Potrivit Forbes acesta este evaluat la peste 300 de milioane de dolari.

SpringHill Entertainment a fost implicat în producerea celebrului film Space Jam: A New Legacy. Acesta a fost un adevărat succes obținând încasări de 163 de milioane de dolari în toată lumea.

Cine este LeBron James

Americanul este considerat de mulți analiști sportivi, foști și actuali jucători și antrenori ca fiind unul dintre cei mai mari baschetbaliști din toate timpurile. A câștigat patru titluri de campion NBA (2012, 2013, 2016, 2020), patru titluri de MVP (2009, 2010, 2012, 2013), patru titluri de MVP al finalei NBA (2012, 2013, 2016, 2020), două medalii de aur la Jocurile Olimpice (2008, 2012). De asemenea, are un titlu de "Cel mai bun marcator" (2008) și NBA Rookie of the Year (2004).

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de 👑 (@kingjames)

De 16 ori All-Star, James a fost selectat și de cinci ori în echipele defensive ale anului (All-Defensive Team) și este cel mai bun marcator din istoria echipei Cleveland Cavaliers, respectiv din postsezonul NBA.