Laver Cup: Echipa Europei, învingătoare la Berlin. Emoții mari pe Uber Arena
- Mădălina Sfrijan
- 23 septembrie 2024, 11:06
Echipa Europei a câștigat al cincilea titlu Laver Cup. Carlos Alcaraz s-a impus în fața Taylor Fritz cu 6-2, 7-5. Spaniolul a luat parte pentru prima dată la turneu și a reușit să aducă victoria pe Uber Arena.
Laver Cup. Echipa Europei a învins
Echipa Europei a reușit să obțină un rezultat de excepție, fiind declarată câștigătoare a turneului de la Berlin.
Momentul a fost unul de neuitat pentru căpitanul Bjorn Borg, care urmează să își încheie mandatul.
Acesta a reușit să își depășească fostul rival cu un total de 5-2 în fața lui John McEnroe.
Alcaraz a fost la înălțime
Carlos Alcaraz l-a învins pe cel mai bine clasat jucător din echipa mondială. Spaniolul a participat prim dată la turneu și a reușit să asigure trei puncte, dar și o a doua victorie la simplu din ultimele două zile. Alcaraz a încheiat cu un total de opt puncte.
La începutul zilei, echipa Europei avea doar 4-8, însă revenirea a fost spectaculoasă. Alcaraz şi Casper Ruud au învins în primul meci de dublu, surclasându-i pe Ben Shelton şi Frances Tiafoe.
Laver Cup. Emoții pe Uber Arena
După acest rezultat, spaniolul l-a îmbrățișat pe căpitanul aflat la finalul mandatului.
„Am făcut-o pentru tine. Este minunat, evident că am venit aici cu un obiectiv, cu toţii, acela de a câştiga Laver Cup”, a afirmat Alcaraz.
De altfel, acesta a fost înconjurat și de coechipierii său, care l-au felicitat și încurajat pentru următoarea etapă.
Copleșit de emoții, Bord a precizat că este mândru de echipa sa.
„Întotdeauna este greu să joci cu Echipa Lumii la Laver Cup. Sunt foarte mândru de echipa mea”.
La finalul întrecerilor, Carlos Alcaraz a fost comparat cu Federer. Având în spate patru titluri de Grand Slam, acesta a subliniat că nu se află la același nivel.
„Sunt prea departe de acel nivel. Sper că voi ajunge la el într-o zi, dar este cu adevărat imposibil", a mai spus spaniolul.