Laurențiu Mironescu a pornit vânătoarea! Vrea să-i înfunde pe procurorii care l-au arestat
- Feri Predescu
- 20 aprilie 2012, 10:29
Arestat în dosarul Vama, fostul secretar general al MAI va cere despăgubiri de la CEDO, iar statul se va îndreptat împotriva procurorilor. Scenariul său: a vrut să reformeze Poliția, iar „structurile” l-au anihilat.
Fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu a anunţat, ieri, că luptă pentru a-şi dovedi nevinovăţia în dosarul Vama Constanţa, acuzându-i pe procurorii DNA de incompetenţă. El spune că CSM i-a adus la cunoştinţă, în scris, că Inspecţia judiciară a Consiliului îi verifică de anchetatorii DNA.
„Săptămâna trecută am trimis o petiţe la preşedinţie iar administraţia prezindenţială a trimis-o la CSM”. Laurenţiu Mironescu este însă sceptic în privinţa tragerii la răspundere a procurorilor DNA, dar speră că va obține o despăgubire consistentă de la CEDO: „Să dea Dumnezeu ca statul să-şi răsfrângă paguba asupra lor ca să înveţe măcar să mintă mai frumos”.
Afirmă că acuzațiile inițiale au dispărut din rechizitoriu
Ieşirea la rampă a fostului general al MAI, inculpat în dosarul Vama şi arestat, pentru o lună, în mai 2011, intervine după ce săptămâna trecută a intrat în posesia rechizitoriului. Dacă în materialul de urmărire penală şi în motivaţia arestării lui de anul trecut era acuzat că a luat mită 8.000 lei de la inculpatul Aurelian Pilcă, dar şi de implicarea alături de senatorul PDL Mircea Banias într-un grup infracţional organizat din portul Constanţa Sud Agigea, în rechizitoriu nu se mai regăsesc aceste motivaţii. „Nu am mai văzut niciun motiv pentru care am fost arestat, eu fusesem arestat pentru că în calitate de secretar general al MAI aş fi avut avut o îndelungată activitate infracţională, aş fi protejat această activitate infracţională şi corupţia ar fi ajuns astfel la cel mai înalt nivel în stat. Acum nu mai apare nici mita, activitatea în MAI a dispărut complet din referirile la persoana mea și, de asemenea, nici legătura cu dl. Banias numai e”, a explicat Mironescu, punând la dispoziţia presei cele 17 pagini care îl privesc, din cele 1018 ale rechizitoriului.
Ancheta la Agigea Sud a început din 2010
El nu neagă prietenia strânsă cu Aurelian Pilcă, fost şef al Direcţiei Regionale a Vămii Constanţa, inculpat în dosar, şi recunoaşte că acesta i-a dat vin şi apă minerală în valoare de 8.000 lei pentru două petreceri de după şedinţele de alegeri ale PDL Constanţa: „Deci corupţia a fost vinul de la partid”.
În consecinţă, i s-a pus sechestru pe suma de 8.000 lei pe care a depus-o la CEC. Din materialul de urmărire penală care i-a fost pus la dispoziţie în luna ianuarie 2012, Mironescu a aflat că dosarul Vama a fost generat de o sesizare a DIICOT în primăvara lui 2010 despre activitatea infracţională din vama Constanţa Sud Agigea, când pentru zeci de persoane s-au obţinut mandate de ascultare şi au fost puse sub urmărire.
Cum a vrut Mironescu să facă reformă și nu l-au lăsat Între timp a devenit secretar general al MAI şi pentru asta „am depăşit două filtre importante ale ORNISS, şapte instituţii şi-au dat astfel acordul prin prisma accesului la informaţiile clasificate” .
„Abia după un an, în mai 2011, am fost pus şi eu sub ascultare şi după 17 zile am fost arestat, ca să vedeţi ce înseamnă lunga mea activitate infracţională”. Singurul lucru pe care îl vrea Mironescu este „să spele această ruşine”, deşi este conştient că în mintea oamenilor va rămâne un semn de întrebare. „De aceea mă voi lupta cu procurorii care m=-au transformat în coruptul corupților. Lupta va dura probabil vreo 2-3 ani.” Surse apropiate familiei Mironescu susţin că „i se trage de la dinozaurii din MAI, reforma începută de Laurenţiu le afecta somnul şi uriaşele venituri, a întors din drum nişte licitaţii dubioase, de milioane euro, pregătite în diversele structuri, a aflat de exemplu că numai în 2010 la Academia de Poliţie erau 265 de doctoranzi care răspundeau în faţa unor formatori care primesc 40.000 pe lună".