Laura Georgescu ascunde de presă reuniunea CERF
- Anca Simionescu
- 4 septembrie 2014, 00:00
Astăzi și mâine are loc la București reuniunea CERF (Central European Regulatory Forum), la care vor fi prezenți reprezentanți ai CNA-urilor din țările Europei Centrale și de Est. Reuniunea se va desfășura de la ora 10.00, la Hotel Royal, iar accesul presei nu va fi permis.
La reuniune vor participa Laura Georgescu, președintele CNA, dar și membrii Lorand Turoș și Christian Mititelu. Majoritatea membrilor CNA spun însă că nu au fost invitați. Mai mult, ei susțin că Laura Georgescu nu e mandatată de CNA. Pentru această reuniune au fost alocați 10.000 de euro de la Guvern. Tot astăzi, opt dintre cei 11 membri ai Consiliului, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea, Cristina Trepcea și Viorel Vasile Buda vor dezbate modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al CNA, prin care vor fi limitate prerogativele președintelui Consiliului. Pe adresele de mail ale şefilor instituţiilor prezente la reuniune au fost trimise înregistrările audio cu Laura Georgescu folosind un limbaj vulgar în fața copiilor şi traducerea lor în engleză. Printre subiectele abordate la CERF se numără și protecția minorilor în audiovizual.