LA VÂNĂTOARE cu Ceauşescu. Relatarea unui martor | VIDEO

LA VÂNĂTOARE cu Ceauşescu. Relatarea unui martor | VIDEO

“Acţiunea” a fost organizată pe raza ocolului silvic Zetea. Măsurile de pază au fost deosebite, gonacii nefiind admişi în apropierea vânătorilor.

Colonelul Muammar Gaddafi (conducătorul de facto al Libiei între 1969 și 2011) se numără printre cei care au venit în repetate rânduri în România, să vâneze alături de Ceauşescu.  

Lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să vâneze, iar acesta nu mai este de foarte multă vreme un secret. La vânătorile organizate de el au participat de-a lungul timpului multe “personalităţi”.

Potrivit inginerului silvic Lucian Dincă, semnatarul volumului  de memorii "Vânători cu Ceauşescu şi nomenclatura" ( Editura Tipomur, 1994) să fii la vânătoare cu Gaddafi nu era o plăcere, ci un calvar, mai ales când aducea cu el şi membri ai familiei, inclusiv copii. Odată, aflat la o vânătoare în România, Gaddafi şi-a exprimat dorinţa de a împuşca un urs, după cum notează Lucian Dincă.

Pădurarii lucrau de zor

Acea vânătoare s-a organizat pe raza ocolului silvic Zetea. Măsurile de pază au fost deosebite, gonacii nefiind admişi în apropierea vânătorilor. După ce Gaddafi “şi-a împuşcat” ursul, pădurarii ocolului gazdă au adus cetină şi au toaletat animalul, pregătind organizarea “tabloului de vânătoare”. În timp ce pădurarii lucrau de zor, au apărut la un moment dat doi copii tuciurii (n.r.-din familia lui Gaddafi), care se urcau cu picioarele pe urs, smulgându-i acestuia părul şi deranjând activitatea oamenilor. Contrariat, Bunta (n.r.-un alt inginer silvicultor) a apucat repede un copil de mână, din dorinţa de a-l îndepărta, fără să îşi dea seama că prin acest gest a ajuns într-o postură critică. Garda lui Gaddafi era formată din femei, supranumite “virginele ucigaşe”. Potrivit relatărilor domnului Dincă, două dintre ele au scos rapid pistoalele şi le-au pus la tâmpla organizatorului, iar alta a luat copiii sub protecţia sa.

Cu pistolul la tâmplă

Colonelul inaugurase în 1979 Academia Militară pentru Femei din Tripoli, ca simbol al emancipării feminine. De fapt, el a preferat întotdeauna să îşi încredinţeze securitatea pe mâinile aşa numitei Gărzi Amazoniene- echipă alcătuită din 40 de femei antrenate să ucidă. Gaddafi personal alegea fetele, iar condiţia numărul unu era ca tinerele să fie virgine.

În momentul în care “femeile colonelului” i-au pus pistoalele la tâmplă lui Bunta, “au intervenit organele noastre de securitate”, după cum scrie Dincă. Care l-au ridicat pe cel care pusese mâna pe copiii lui Gaddafi, pentru a fi pedepsit. Aceasta nu este singura întâmplare de acest gen din seria amintirilor legate de vânătorile lui Gaddafi în România, dar episodul relatat s-a evidenţiat prin modul de a acţiona al ineditei “gărzi” a colonelului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News