Update. Iohannis în Delta Dunării. Președintele atrage atenția asupra poluării
- Ramona Rotaru
- 1 septembrie 2023, 17:28
Astăzi este Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Cu acest prilej, președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială. Șeful de stat va contribui la găsirea unor soluții pentru provocările pe care le întâmpină Delta și la mobilizarea actorilor relevanți în implementarea unor măsuri optime.
Update: Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după vizita pe care a făcut-o în Delta Dunării. El a vorbit despre frumusețile acestei regiuni și a atras atenția asupra problemele cu care se confruntă. Între altele, șeful statului a făcut referire la acțiunile de combatere a poluării.
„Delta Dunării este o zonă senzaţional de frumoasă, este monument UNESCO, este în răspunderea noastră. Este un loc mirific, pentru cei care vin în vizită.
Este locul în care şi din care trăiesc localnicii, oamenii locului, dar este mult mai mult de spus, cu frumuseţi aproape inimaginabile, un loc cu potenţial deosebit, un spaţiu care poate fi exploatat în acelaşi timp şi turistic şi economic, oportunităţi la tot colţul, o zonă care este importantă nu doar pentru noi românii ci pentru toată Europa şi pe bună dreptate este monument al naturii UNESCO, este al întregii lumi”, a spus şeful statului.
El a precizat că există probleme cu poluarea, atât locală, cât și provenită din aval. Președintele a mai spus că aceste probleme, la fel ca și cele legate e schimbările climatice trebuie rezolvate.
„Nu este doar poluare locală, ci este o poluare care vine mai de sus, de pe Dunăre. Am vorbit cu domnul guvernator, despre poluarea cu microparticule de plastic, care nu se văd dar există şi este măsurabil impactul şi este un impact al schimbărilor climatice.
Aici lucrurile devin complicate, avem dovada ştiinţifică şi ne-a fost prezentată că există ani tot mai deşi cu secetă versus inundaţie excesivă, este foarte clar că schimbările climatice au un efect măsurabil trebuie să prevenim schimbările dramatice climatice care ar putea să apară. Pentru asta există conceptul de renaturare”, a subliniat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, președintele României, va efectua o vizită oficială în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD). Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială, care precizează că această vizită arată preocuparea constantă a preşedintelui pentru problematicile legate de mediu.
Șeful statului este preocupat și de conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional, potrivit comunicatului.
„Obiectivele legate de protejarea florei şi faunei bogate trebuie să se îmbine armonios cu dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, menţionează sursa citată.
Administrația Prezidențială a amintit de poluarea cu plastic din Delta Dunării, dar și de exploatarea insuficientă a resurselor naturale din perspectiva sustenabilităţii. În ultimii ani, Delta Dunării s-a confruntat cu impactul negativ al schimbărilor climatice. Consecințele acestora pun în pericol biodiversitatea sa unică. Perioadele lungi de secetă, deteriorarea calităţii apei şi scăderea rezervelor de peşte afectează bunăstarea comunităţilor care trăiesc în regiune, se mai arată în comunicat.
Klaus Iohannis, în vizită în Delta Dunării. Programul întâlnirilor
Vizita lui Klaus Iohannis are rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta.
„Din această perspectivă, vizita preşedintelui României are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta şi la mobilizarea actorilor relevanţi în implementarea unor măsuri optime”, spune Administrația Prezidențială.
Șeful statului se va întâlni cu autorităţi centrale şi locale în Tulcea. Klaus Iohannis va discut și cu reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamentale. În comunicat se specifică faptul că „protejarea Deltei Dunării are nevoie de implicarea tuturor, dincolo de apartenenţe politice şi de priorităţi pe termen scurt”.
În vizata sa, președintele va merge și la Complexul Lacustru Somova-Parcheş.
„Valoarea patrimoniului natural al Deltei Dunării a fost recunoscută prin includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi în Lista Convenţiei Ramsar. De asemenea, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este inclusă în reţeaua europeană de arii naturale protejate, fiind sit Natura 2000”, arată Administraţia Prezidenţială.