„Klaus Iohannis nu poate vorbi despre educaţie”. Declaraţie INCENDIARĂ a Ministrului Învăţământului Superior, Mihnea Costoiu
- Roxana Roseti
- 13 septembrie 2014, 09:30
Ministrul Învăţământului Superior, Mihnea Costoiu susţine că Klaus Iohannis nu poate vorbi despre educaţie, atât timp cât a văzut acest domeniu ca o modalitate de a face avere, nu ca pe o vocaţie.
"Nu cred că domnul Iohannis are calitatea morală necesară pentru a putea ataca pe oricine din țara aceasta pe subiectul educației. Pentru Klaus Werner Iohannis funcția de profesor a reprezentat o modalitate de a face avere, nu o vocație, asta dacă ar fi să dăm crezare declarațiilor sale. Iohannis este cel care ne-a spus că din bani din meditații a reușit să pună bazele unui mic imperiu imobiliar. El este cel care a declarat că a economisit bani prin faptul că nu a investit în educația unui copil. La fel va face și dacă va ajunge la putere? Va economisi bani la buget tăind de la Educaţie? În timp ce premierul Victor Ponta se află astăzi în județul Sibiu, unde acordă microbuze școlare, Klaus Iohannis ar trebui să ne explice situaţia dificilă în care se află şcolile din acest municipiu, unde numeroase clădiri care adăposteau instituţii de învăţământ au fost retrocedate într-o manieră discutabilă.
Klaus Werner Iohannis nu poate vorbi despre sistemul educațional românesc, în timp ce stă alături de oameni precum Roberta Anastase sau Vasile Blaga, alături de PDL, cei care au condus iresposanbil destinele învățământului public românesc, cei care și-au bătut joc de profesori, elevi şi părinţi deopotrivă, cei care au închis școli", a precizat Mihnea Costoiu