Kilometrul Zero al românilor din Canada

Kilometrul Zero al românilor din Canada

Consulatului General al României a primit de curând solicitarea înfiinţării unui Centru Românesc la Toronto. Iniţiativa a fost înaintată de echipa ziarului Acasa, pe 11 iunie, şi se adreseză celor 70.000 de români care locuiesc în Greater Toronto Area, Hamilton şi Triunghiul de Aur (Kitchener, Waterloo, Cambridge).

Iniţiativa publicaţiei româneşti are suportul Consului General, Valentin Naumescu.

Acesta a declarat că, pe perioada mandatului său, va face tot posibilul să înlesnească deschiderea unui Centru Românesc modern, pentru românii canadieni şi că vede oportună deschiderea unor astfel de centre şi în restul Canadei.

Bogdan Ionescu, directorul ziarului ACASĂ a prezentat termenii, condiţiile şi etapele ce urmează să fie parcurse pentru demararea şi finalizarea proiectului Centrului Românesc din Toronto.

În cadrul acestui centru se vor organiza conferinţe, spectacole, baluri de Crăciun, piese de teatru şi se vor putea oficia nunţi sau botezuri ale copiilor ce fac parte din diaspora românească. Acesta va cuprinde o sală de conferinţă, un club, săli de semninarii, o sală de sport, spaţii publice, documente cu informaţii româneşti, etc. Clădirea va avea emblema României şi va constitui un element important în viaţa comunităţii din Canada.

Au fost de faţă şi şi-au arătat deschis dorinţa de a sprijini cu energia şi cunoştinţele lor, reprezentanţii organizaţiilor RBNS (Amalia Dina, Cezar Bangu, Gerry Avram, Costel Grozavu,), AREC (George Oprea), Societatea Arhitecţilor Români (Gabriela Sava, Ion Constantinescu, Dana Alexandrescu), Grupul Sportiv Fortza (Alin Vărgatu), Quantum Life Coaching (Gabriela Căşineanu), Customized Financial Solutions (Daniel Canelea), Asociaţia Românilor Canadieni (Cătălin Scurtu), Cluburile Studenţilor Români de la Universităţile Toronto şi York (Catrinel Ionescu, împreună cu Andrei Solomon, Răzvan Drancea, Andreea Cojocaru şi Dan Petrescu), Foster & Associates (Sorin Marinescu), Asociaţia Românilor din Triunghiul de Aur (Mirela Bănică-Stănei), Trapeze Group (Diana Ionescu), precum şi echipa Acasă (Magdalena Manea, Daniela Minune, Laura Niţescu, Mihai Manolache şi Florin Pirjol). Publicaţiile ”Observatorul”, reprezentată de Dumitru Popescu şi ”Jurnalul Românesc”, precum şi echipa TV ”Noi Românii”  (Raul Dudnic) au încurajat şi susţinut iniţiativa ziarului ”Acasă”, în perspectiva mediatizării comune a etapelor celui mai important proiect comunitar creat pentru românii canadieni.  Elemente care sprijina realizarea proiectului: - Acest centru va confirma încă odată prezenţa românilor din Canada (0.8% dintre canadieni au origine română şi 0.62% dintre canadieni sunt români veniţi în ultimii 15 ani); - În prezent, în Canada trăiesc peste 200.000 de români, dintre care 80.000 în provincia Ontario; - Guvernul Canadian dezvoltă o politică de încurajare şi sprijinare a multiculturalismului; - Românii sunt unul din grupurile etnice cu un nivel de educaţie dintre cele mai înalte;

Ce este Centru Românesc? - O instituţie polivalentă având rol de catalizator al iniţiativelor individuale, talentelor şi valorilor româneşti din Canada şi România; - Organizator şi/sau gazdă de evenimente ori activităţi sociale, culturale, de afaceri, educative; - Furnizor de sprijin logistic şi organizatoric pentru proiecte în beneficiul etnicilor români din Canada.

Sursele de finanţare

- Contribuţii ale membrilor; - Donaţii; - Activităţi de strângeri de fonduri; - Grant-uri guvernamentale federale şi provinciale; - Voluntariat; - Altele;

Construcţia imobilului este aşteptată să înceapă în 2010.

Pentru cei interesaţi să cunoască, să se alăture şi să participe la un asemenea proiect major sunt rugaţi să contacteze iniţiatorii prin e-mail la: romaniancentre@gmail.com. Catrinel Ionescu Ziarul ACASA

Ne puteți urmări și pe Google News