Kevin Hart a făcut accident și a fost operat de urgență
- Bancila Irina
- 3 septembrie 2019, 14:21
Actorul american Kevin Hart, victimă a unui accident de mașină produs duminică, a fost operat la spate, este conștient și se recuperează, a declarat soția acestuia, Eniko Hart.
În accident, care a avut loc duminică dimineață, în Calabasas, statul american California, au fost implicate trei persoane, potrivit poliţiei locale.
Kevin Hart şi şoferul maşinii, Jared Black, au suferit „grave răni la spate”.
Cel de-al treilea pasager, Rebecca Broxterman, antrenorul personal al familiei lui Hart și logodnica lui Black, a scăpat cu răni minore.
Black se afla la volanul automobilului lui Hart, un model vintage 1970 Plymouth Barracuda, când a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit.
Poliţiştii, care au deschis o anchetă, au stabilit că Black nu consumase alcool.
Hart a fost primul scos din maşină, a mers pe picioarele lui ajutat de o gardă de corp, a fost transportat la reşedinţa sa din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale, dar apoi a fost dus la spital, după ce s-a constatat că a suferit leziuni majore la spate.
La mai puțin de 24 de ore de la accident, Kevin Hart a fost supus unei intervenții chirurgicale la spate, potrivit unor surse apropiate actorului.
Acesta va mai rămâne în spital câteva zile.
La rândul lui, Jared Black a fost transportat cu avionul la UCLA Medical Center și în prezent se recuperează, potrivit platformei online TMZ.