Un avocat a fost obligat să-și desăgubească clienta, după ce i-a pierdut procesele

Un avocat a fost obligat să-și desăgubească clienta, după ce i-a pierdut proceseleJudecătorie. Sursa foto: portal.just

Un avocat din Iași a fost acționat în instanță de propria lui clientă pe motiv că acesta nu i-a apărat interesele în sala de judecată, așa cum prevede legea. Femeia l-ar fi avertizat de erorile comise, însă acesta a refuzat să o ia în seamă.

Un avocat din Iași a fost dat în judecată de una din clientele sale pentru că nu ar fi reprezentat-o corect în instanță. Femeia îi cere banii înapoi ca urmare a faptului că acesta a pierdut toate cele trei procese în care avocatul îi reprezentase interesele.

Legislația nu condiționează onorariul avocaților în funcție de prestația acestora în sala de judecată. În schimb avocatul trebuie trebuie să depună toată diligenţa pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului”.

Premieră în sălile de judecată din Iași

Din octombrie 2019 și până în februarie 2020 avocatul din Iași a încheiat trei contracte de reprezentare cu a sa clientă. Constantin Zaharia primit pentru primul contract un onorariu de 2.380 de lei. Bani pentru care trebuie să își reprezinte clienta într-un litigiu cu Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În cel de-al doilea dosar, femeia a achitat un avans de 5.000 de lei din onorariul de 23.000 de lei. Aceeași sumă a achitat-o și în cel de-al treilea dosar, în care avocatul trebuie să demonstreze nulitatea unui act.

În primul proces intentat avocatului din Iași, femeia reclamă în fața instanței că acțiunea deschisă de avocat a fost deschisă împotriva Oficiului de Cadastru, când, de fapt, trebuia îndpreptată împotriva municipiului din Iași. Un aspect pe care clienta l-a reclamat, însă avocatul nu a luat-o în seamă. Procesul a fost pierdut tocmai din acest motiv.

Cosntantin Lefter, avocatul din Iași dat în judecată de propria clientă

Sursa foto: Ziarul de Iași

Trei procese pierdute

Mai mult, reclamă femeia, avocatul nu a atacat sentință și astfel, femeia a pierdut posibilitatea de a schimba lucrurile. În al doilea dosar, clienta avocatului din Iași a reclamat faptul că acesta nici măcar nu a studiat dosarul. După care în instanță s-a certat și cu judecătorul fapt ce a dus la pierderea procesului.

În ultimul dosar, femeia își acuză avocatul că nu nici măcar nu a formulat cerea de chemare în instanță. Drept urmare, a cerut anularea celor trei contracte și restituirea sumei de 12.380 de lei plătită sub formă de onorariu. Doar că, avocatul din Iași nu s-a prezentat la proces.

Avocat din Iași dat în judecată de propria clientă

Sursa foto: Arhiva EvZ

Avocatul din Iași trebuie să restituie 5.000 de lei

Magistrații i-au dreptate, dar nu în totalitate. Judecătorii, pentru a putea da o sentință corectă, trebuia să constate neexecutarea obligațiilor asumate de avocat și efectele rezultate în urma acestei acțiuni. În primul dosar, judecătorii nu au considerat că avcatul a greșit atunci când a introdus acțiunea împotriva Direcției de Cadastru și nu a municipalității. Eroarea nu a fost considerată rea credință.

Situație similară și în al doilea contract. Nu a fost constatată o cauză de rea voință a avocatului. Cearta cu magistratul nu a afectat interesele clientei. În plus femeia nu a putut demonstra cu dovezi clare că reprezentatul ei nu a studiat dosarul.

În privința celui de-al treilea dosar lucurile au stat un pic altfel. Adică, avocatul trebuie să justifice de ce nu și-a reprezentat clienta. Cum acesta nu s-a prezentat la proces, judecătorii l-au obligat să-i restituie femeii cei 5.000 de lei primiți sub formă de avans. Decizia poate fi atacată, notează publicața locala ziaruldeiași.

Ne puteți urmări și pe Google News