23,24 mai

 

Jurnal de pandemie, despre cărți și autori. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 23 mai s-au născut  Carl Linne, Franz Anton Mesmer, Robert Moog, Joan Collins, Anatoli Karpov, Garabet Ibrăileanu, Gabriel Liiceanu, Dimitrie Leonida, iar pe 24 mai s-au născut Regina Victoria, Bob Dylan, Jean-Paul Marat, Gary Burgfhoff, Mihail Şolohov, Fory Etterle, Radu Voinea, Anghel Rugină.

În calendarul creştin-ortodox, sâmbătă 23, mai sunt Sfinţii: Mihail Mărturisitorul şi Maria lui Cleopa. Duminică, 24 mai, sunt Sfinţii: Simeon, Serapion şi Marciana. Nimic în „Kalendar”.

Totuşi, în gromovnicul pentru anul 1786 se spune că, din bătrâni, ziua de 24 mai era dedicată îngrijirii florilor din grădină. Şi îngrijirea domniilor voastre, frumoase doamne!

Mărturisesc, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, iarăşi am cumpărat cărţi! Când am o bibliotecă întreagă, cărţi cam cât sunt într-un cartier întreg de bogaţi fiţoşi, eu încă mai cumpăr cărţi! Când mai am de citit cam şase mii de volume, în general în engleză şi franceză, cărţi de referinţă aduse de mine din lumea largă.

Sigur, nu dintr-o librărie, ci pe net, de la trei edituri, sau magazine online. Dar, îmi amintesc cu plăcere, când, împreună cu soțioara mea și un prieten, doi, în ale cărții, plecam din București ca sa mergem la librăria din Mâneciu Ungureni. Cam o sută treizeci de kilometri. Ce ciudat, nu vă ajungeau sutele de librării din București? Bună întrebare! Ei bine, nu! Lumea citea, nu glumă, acum 40-50 de ani, că despre perioada aceea este vorba. Și cărțile bune se epuizau rapid. Pentru un volum de Nichita Stănescu se dădea șpagă cât pentru o operație de amigdale. Dar, cine știa, știa! În Mâneciu Ungureni, pe strada principală care cobora la gară, undeva, la câteva case pe mâna stângă, era o librărie. Mare, pentru o comună de munte, comună era pe atunci. Acolo găseai toate cărțile scoase pe piață. Librăria primea, prin repartiție, câte două volume din orice, din aceiași ediție. Era acolo o librăreasă, o profesoară la pensie, cu ochelari și un pulovăr alb de lână de Angora. De câte ori intram în librăria ei, ea citea, dar ne spunea, bine ați venit. De obicei ea citea o carte pe care o doream. Librăria era curată-curată și mirosea a petrosin. Multe cărți, foarte multe, puse pe rafturi de lemn frumos, de carpen. Credeam că noi și profesoara de limbă și literatură română din comună eram singurii ei cumpărători. Dar nu era așa! Oamenii, mai ales tinerii, nu prea aveau bani pe atunci, așa că citeau acolo cartea aleasă, cu grijă, ca să nu se vadă. Cu toate că mai toate cărțile erau foarte ieftine. Dar oamenii, pe atunci erau săraci, simpli și încă mai aveau rușine și o anumită curățenie sufletească, dată de religie și de cei șapte ani de acasă. De morala și etica mic burgheze. Librăria din Mâneciu Ungureni funcționa și ca o bibliotecă, ceea ce nu era rău, deloc. După lovitura de stat, librăria din Mâneciu Ungureni a fost transformată în cârciumă.

În general, după ce le-am primt prin curier, am văzut că îmi cumpărasem cărţi pe care le mai citisem, de mult. Dar acum erau frumos prezentate, coperte glossy, majoritatea legate bine, rezistent.

Am tras concluzia că am ajuns într-o fundătură intelectuală. Am citit cam treizeci de mii de volume, am răsfoit alte douzeci de mii şi am studiat vreo două mii de cărţi. Au devenit parte din mine, ca hrana. Nu se pomeneşte, oare, de o hrană spirituală? O să continui să cumpăr cărţi pe care le ştiu. Cărţi noi? Dragi lupi, padawani şi hobbiţi aşa ceva nu există! Sunt cărţi făcute din alte cărţi, sentimentele, trăirile şi posibilităţile umane sunt limitate. Răsfoiesc o „carte nouă” şi imediat îmi amintesc de alte cărţi. Nu, autorul este cinstit, nu a copiat, dar gama trăirilor umane este limitată! Numai tehnologia avansează, dar nu cumpăr cărţi de acest gen.

L-am cumpărat online și l-am primit în 24 de ore cu Sameday, curier bun, pe Solomon Marcus cu a lui operă capitală ”Paradigme Universale”. Am cumpărat-o și pe Erin Hunter, adică pe cei şase autori care semnează sub acest nume celtic. Cărți vechi dar bune! Căţeii cei viteji şi pisicile curajoase, animăluţe fără protecţia unui prieten uman, dar care se descurcă, ce plăcere de tip Terry Pratchet! Poate aşa o să înveţe şi proştii noştri, poate de la copiii lor, că pisicile şi căţeii sunt animale domestice, foarte inteligente, nu monştrii din infern care trebuie omorâţi fără milă! Dacă prostia ar durea, Parlamentul ar urla!

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE