Judecătorul Dorel Matei, trimis în judecată disciplinară de Inspecția Judiciară

Judecătorul Dorel Matei, trimis în judecată disciplinară de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a declanșat judecata disciplinară în cazul lui George Dorel Matei, fost judecător la CAB.

Aflat în prezent la Curtea Militară de Apel din București, judecătorul Matei este celebru pentru că a transformat o achitare pe linie în 7 ani de închisoare, într-un dosar în care el se afla în incompatibilitate!

Lumea justiției a prezentat în serial cazul magistratului supranumit „One way ticket catre Jilava”. Curtea de Apel București a desfiintat soluția dată de judecătorul Matei, iar IJ a constatat că magistratul „a acceptat eventualitatea afectării cel puțin a aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție”.

La cererea șefei CSM, Lia Savonea, Inspecția Judiciară a finalizat cercetările declanșate în vară și a decis trimiterea în judecată disciplinară a fostului judecător de la CAB. IJ a reținut în sarcina lui Dorel Matei capete de acuzare pe cauza Toma-Iordan, un dosar pe care magistratul impricinat s-a încăpățânat să-l judece, transformând achitări pe linie în sentințe de 7 ani cu executare, deși el se afla într-o vădită stare de incompatibilitate față de unul dintre cei doi inculpați pe care îi judeca!

IJ a exercitat acțiunea față de Dorel Matei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art.99 lit.i) teza I din Legea 303/2004 privind CSM, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv „nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa”.

Mai precizează IJ în răspunsul trimis luju.ro că judecătorul Dorel Matei, deși știa că se află într-o situație de incompatibilitate, prevăzută la art. 64 alin. 1 lit. f) din CPP, nu a formulat nicio declarație de abținere, „acceptând, astfel, eventualitatea afectării cel puțin a aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție”.

În dosarul Toma-Iordan, inculpați erau fostul consilier al ex-primarului Andrei Chiliman (Sectorul 1), Răzvan Mihai Iordan, și fostul adjunct al Directiei Inspecție din Primăria Sector 1, Dan Toma. Judecătorul Dorel Matei a preluat cazul Toma-Iordan cu toate că, nu cu mult timp înainte, făcuse mai multe reclamații la adresa unuia dintre funcționarii de la Sectorul 1 pe care îi judeca.