Judecătorii CCR au de tranșat problema penalilor. Războiul nervilor a durat 100 de zile
- Emanoil Ursache
- 12 februarie 2019, 21:08
După peste 100 de zile de întârziere, inițiativa civică a USR „Fără penali în funcții publice” a ajuns la CCR. Judecătorii au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a se pronunța asupra constituționalității textului, conform unui comunicat de presă, emis de USR marți.
"După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească Fără Penali în funcţii publice. Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului", a declarat avocatul Mihai Badea, președintele grupului de initiativa.
USR a declarat că în spatele acțiunilor Secretariatului General este comanda politică a lui Liviu Dragnea. Deși USR a depus în Parlament 931.249 semnături, dintre care 825.624 validate de primării, membrii Secretariatului General au trecut în nota informativă către Curtea Constituțională un număr de 591.097 de semnături.
"Cei de la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor s-au gândit, în disperarea lui Liviu Dragnea, să inventeze o cifră mincinoasă, omiţând că au fost depuse peste 820.000 de semnături validate deja de primari. Practic, au încercat să creeze o cifră de 500.000, de care să se poată agăţa Rădulescu, Iordache şi ceilalţi acoliţi ai lui Dragnea pentru a arunca în derizoriu iniţiativa semnată de un milion de cetăţeni. Este o acţiune jenantă şi disperată a politicienilor cu probleme penale. Este un fals ordinar tipic PSD", a declarat Dan Barna, președintele USR.
„Fără penali în funcții publice” urmărește ca articolului 37 din Constituție să îi fie adăugat un nou alineat: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării". Dacă CCR se va pronunța favorabil, inițiativa va intra în dezbateri în plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului. În cazul în care cele două Camere vor vota favorabil, se va organiza un referendum național.