Magistratul Iosefina Pârvu de la Tribunalul București, care judecă de trei ani dosarul fostului primar Sorin Oprescu, a solicitat avocaților avocaților prezenți în sala să schimbe judecătorul deoarece ea se va pensiona începând cu 1 iunie.

Judecătoarea a decis amânarea dosarului lui Oprescu deoarece a constatat o lipsă de procedură deoarece inculpatul Claudiu Bengalici din Bacău a lipsit a două oară consecutiv. 

Judecătoarea a stabilit data de 6 mai drept nou termen pentru dosar. 

 „Clientul meu nu a știut ca este astăzi termen. A fost greșeala mea că am uitat să-l anunț. Citația nu s-a întors, cred ca este lipsa de procedură”, a afirmat avocatul lui Claudiu Bengalici, informează g4media.ro 

„Schimbați judecătorul. Am fost câte cinci zile în sala de judecata. Nu se mai poate asa. Acest dosar presupune probleme de citit si de studiat. Schimbați judecătorul si o luați de la capăt. Eu nu voi avea timp să amân pronunțarea. Sunt probleme tehnice în dosar. Dacă vreți să luați dosarul de la zero…, asta e situația. Sunt la dispoziția dumneavoastră. Spuneți-mi ce fac. Eu de la 1 iunie mi-am încetat calitatea de magistrat. Este un dosar complex”, a spus miercuri judecătoarea Pârvu în sala de judecata.

În momentele următoare a urmat o negociare între magistrat si avocați în ce privește noul termen de judecată.

– „Eu pot sa dau termen în continuare, dezbatem acum dacă vreți, dam termen pentru Bengalici si rămân în pronunțare. Ar fi 3 mai”, a spus judecătoarea.
– „Nu sunt în țară”, a venit răspunsul unui avocat.
– Iosefina Pârvu: „65 la suta dintre interceptări nu au legătură cu fondul. Am constatat în volumele 6 si 7 ca s-au pus la grămadă. Eu trebuie sa iau interceptările și sa pun distinct mandatele de pe SRI, dar eu nu pot sa spun acum care sunt interceptări făcute cu ajutorul SRI și care sunt făcute de DNA. Asta e prima provocare tehnică. Înseamnă să iau trei volume de interceptări și sa le înlătur cu totul. Dacă dau termen 3 săptămâni, eu nu voi avea timp sa soluționez acest dosar. Va dau termen mâine, luni, în iunie? Mie îmi iese decizia de pensionare și ma duc sa fac prăjituri acasă”, a continuat judecătoarea.

Instanța a stabili ca la următorul termen, în data de 6 mai, să se pronunțe pe cererea fostului avocat al lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, de excludere a interceptărilor din dosar făcute cu sprijinul SRI. 

Potrivit practicii judiciare, dacă un judecător se pensionează înainte de pronunțare, exista posibilitatea ca dosarul sa fie reluat de la zero și să ceară administrarea tuturor probelor. 

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecata pe Sorin Oprescu pentru luare de mita, spălare de bani, abuz în serviciu si constituire a unui grup infracțional organizat. În aceeași cauza sunt judecați Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost șef al Direcției Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Florin Supeala, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, Ion Nita si Romeo Albu.

Procurorii susțin ca, în perioada 2013-2015, un grup organizat la care ar fi aderat si Oprescu ar fi înființat în administrația locala din București un sistem prin care firmele care doreau sa primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebui sa dea o parte din profit mita unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Drept urmare, firma executantă rămânea cu un profit 30 si 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. O parte de 10 la suta din valoarea contractului era ceruta pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

 

Citește și: