Un prilej bun sa pui la punct unele probleme legate de casa, camin, familie, sau proprietăţi. Sună-ţi prietenii, aşa, să vezi ce mai fac! Poţi afla veşti importante despre nunţi şi botezuri! O zi bună.
David Keith Lynch
Astăzi, David Keith Lynch împlineşte 75 de ani. Să-i urăm: „Happy Birthday and Many Happy Returns of the Day!”
Ne puteți urmări și pe Google News
A primit trei, sau chiar patru Oscaruri, dar nu asta este important pentru mine. Este un artist al generaţiei mele, care foloseşte limbajul, simbolurile şi valorile de un anumit tip, al generaţiei mele, spun, din nou. Simboluri pe care le înţeleg, îmi sunt familiare. Generaţia Pink Floyd, Woodstock, yoga, meditaţie transcedentală, Hari-Krishna, magie, hippy, LSD, filme SF, suprarealismul, respingerea sistemului şi a războiului - o generaţie care preţuia cărţile şi învăţătura, dar respingea sistemul şi de aceea nu a putut fi uşor manipulată de politic. Mai mult, generaţia mea a fost prima care s-a dezinteresat şi s-a decuplat de la politic. Aşa s-a evitat hecatomba celui de al treilea război mondial, cel puţin până acum, când, iată, generaţia mea, moare, dar nu se predă!
Lynch, practicant permanent al meditaţiei transcedentale, a încercat să transmită, prin operele sale cinematografice, literare, muzicale, prin picturile sale fabuloase - trăirile sale, experienţa lui suprarealistă. Mulţi chemaţi, dar puţini au înţeles operele sale. A debutat cu un horror suprarealist, „Eraserhead” în anul 1977. Un succes rapid şi complet. Urmează „The Elephant Man” în 1980, un film despre care criticii nu au avut suficiente laude.
„Dune”, realizat în 1984, un SF grandios, o ecranizare-cult a lui Frank Herbert, un film-simbol care mi-a plăcut enorm, a fost, însă, o catastrofă financiară. Prostimea nu a acceptat filmul elitist, plin de simboluri şi de trăiri ezoterice, în care cei mai nobili şi mai dispuşi la scrificiu câştigă, în cele din urmă. „Twin Peaks” şi apoi „Fire, walk with me” au fost mai comerciale, s-au bucurat de succes, cu toate că sunt plasate într-un univers suprarealist, cu trimiteri către multe teme misterioase, oculte, iniţiatice.
David Lynch când face ceva, atunci face complet, „cultul lucrului bine făcut”. Scenarist şi regizor, s-a înconjurat de camermani cu acelaşi „unghi de vedere”, a viziunii lui. Muzica – ei bine, muzica, din filmele lui este desosebită, să ne amintim de compoziţiile lui Angelo Badalamenti, o muzică misterioasă, melancolică, bolnavă de amintiri imposibil de povestit, dar plină de promisiuni încă neonorate. Sau de tema profeţiei de la începutul filmului „Dune”, muzica datorată altui iniţiat, Brian Eno.
Bun, lista filmelor lui este lungă. Republica Franceză i-a acordat Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, iar „The Guardian” scria recent că este "the most important director of this era". Un artist, un om complet: regizor, scenarist, producător, actor, cântăreţ şi compozitor de muzică, autor de literatură, pictor inspirat.
Nu este întâmplător faptul că, din anul 2002, David Lynch s-a dedicat exclusiv netului, ca fiind media cea mai promiţătoare. A lansat pe net mai multe producţii şi a refăcut, cu un succes moderat (mie nu prea mi-a plăcut) „Twin Peaks”.
Fundaţia lui, „David Lynch Foundation For Consciousness-Based Education and Peace” începând din anul 2005, încearcă să ofere elevilor şi studenţilor această unealtă puternică, care este gândirea, meditataţia transcedentală, ca o cale a creaţiei şi a păcii.
Recomandările noastre
