Interelese diferite determină Bruxelles-ul să adopte un dublu standard cras față de cererile de independență ale celor două regiuni europene.

Uriașul miting pentru independența Cataloniei, de luni, nu a trecut neobservat la Bruxelles. Catalonia a convocat un referendum privind ruperea de Spania, deși Curtea Constituțională a Spaniei și guvernul de la Madrid au declarat că votul este ilegal.

Referendumurile simbolice organizate până acum au fost boicotate de majoritatea catalanilor, care s-au opus independenței.

În ceea ce privește Bruxelles-ul, Comisia Europeană afirmă că ordinea constituțională a unui stat membru UE este exclusiv apanajul acestuia.

Catalanii care susțin separarea de Spania doresc rămânerea regiunii în cadrul Uniunii Europene. Însă, potrivit regulilor UE, acest lucru nu este posibil: dacă Catalonia devine independentă, atunci ea trebuie să își depună candidatura și apoi să treacă printr-un lung și anevoios proces de negociere.

Pe de altă parte, lărgirea UE trebuie să fie aprobată prin unanimitate, ceea ce înseamnă inclusiv aprobarea Madridului, lucru imposibil în actualele circumstanțe.

Scoția este și ea o regiune, unde se încearcă organizarea unui referendum (al doilea!) pentru independență, pe fondul negocierilor pentru Brexit. Ca și Catalonia, Scoția dorește și ea să rămână în UE.

Spre deosebire de Catalonia, Comisia Europeană ar fi încântată de rămânerea Scoției.

În timp ce liderul catalan Carles Puigdemont este ignorat și ocolit de oficialii Comisiei, președintele Juncker a tratat-o pe lidera scoțiană Nicola Sturgeon ca pe un șef de stat, când l-a vizitat imediat după referendumul de Brexit.

Poziția Germaniei este aceeași cu cea a Comisiei: sprijină Madridul față de pretențiile Cataloniei, însă este mai deschisă față de Scoția.

Iar Spania evident că se opune oricăror negocieri ale UE cu Scoția, de teamă să nu creeze astfel un precedent care să fie folosit în cazul Cataloniei.

Experți, citați de EurActiv, arată că o modalitate prin care Scoția ar putea rămâne în UE ar fi dacă, devenind independentă, i s-ar aplica statutul de „stat succesor” care să moștenească efectiv calitatea de membru de la Marea Britanie.

UE ar fi fericită cu această soluție, deoarece ar face astfel dovada că încă mai este atractivă, iar numărul de membri ar rămne neschimbat.

Își poate Bruxelles-ul să încurajeze Scoția să devină independentă și în același timp să îi spună Cataloniei să-și ia gândul de la planurile sale, întru totul asemănătoare?

Și, totuși, scrie EurActiv, așa se vor petrece lucrurile. Mai fățiș sau mai discret.