Șeful NATO îl susține pe Zelenski. Ucraina trebuie să folosească armele occidentale cum dorește
- Ionel Sclavone
- 25 mai 2024, 18:42
Jens Stoltenberg este în acord cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și cere aliaților să permită folosirea armelor occidentale în Rusia. Mai mulți aliați occidentali se tem de escalasarea conflictului.
SUA și alte țări occidentale, furnizoare de armament, se opun ca Ucraina să-l folosească pentru a lovi ținte în Rusia. Pe de altă parte, există și state, precum Marea Britanie care și-au dat acordul.
Jens Stoltenberg, în acord cu Zelenski
Secretarul general al NATO este de acord cu Volodimir Zelenski în privința folosirii armelor occidentale. Jens Stoltenberg face apel la aliații occidentali să permită Kievului să atace ținte militare pe teritoriul rusesc. El a vorbit pe acest subiect într-un interviu acordat The Economist. Volodimir Zelenski a cerut statelor occidentale, furnizoare de armament, să-l autorizeze să-l folosească aşa cum doreşte, în scop defensiv.
„A venit timpul ca aliaţii să reflecteze la posibilitatea de a ridica anumite restricţăii pe care le-au impus utilizării armamentului trimis Ucrainei”, în contextul ofensivei ruse în Harkov, ”aproape de fronmtieră. (...) Interdicția de a folosi aceste arme împotriva unor ţinte militare legitime pe teritoriul rus face foarte dificil ca Ucraina să se apere”, a declarat Jens Stoltenberg pentru publicația britanică.
Secretarul general al NATO a arătat că există state care au ridicat interdicțiile. Stoltenberg s-a referit la Marea Britanie, ai cărei reprezentanți și-au dat acordul în acest sens. De partea cealaltă, între cei care se opun sunt și Statele Unite, principalul furnizor de armament pentru Ucraina.
„Unii aliaţi au ridicat deja aceste restricţii. (...) Dacă refuzaţi Ucrainei dreptul de a lovi ţinte militare pe teritoriul (rus), atunci le devine complicat să-şi impună respectarea dreptului de a se apăra”, a subliniat Stoltenberg.
Jens Stoltenberg, the head of NATO, discusses the war in Ukraine with @zannymb, our editor-in-chief: https://t.co/Qx1RVwhmnb pic.twitter.com/wHAaM9OgHx
— The Economist (@TheEconomist) May 24, 2024
Ucraina are dreptul să se apere
Jens Stoltenberg susține că Ucraina are dreptul să se apere, în război, acest lucru fiind înscris în Charta ONU. Iar pentru a se proteja, este legal și legitim să lovească ținte militare pe teritoriul rusesc, stat agresor. Drept urmare, NATO vrea să ajute Kievul să-şi impună respectarea acestui drept.
„Această autoapărare este înscrisă în Charta ONU, ea este legală şi este legitimă. (...) Acest lucru include posibilitatea de a lovi ţinte pe teritoriul rus, atunci când sunt ţinte militare şi legitime”, a mai spus Jens Stoltenberg.
Ţările occidentale au interzis Ucrainei, încă de la începutul invaziei, în 2022, să folosească armeamentul livrat ca să atace teritoriul rusesc. La momentul respectiv s-a spus că această decizie are drept scop reducerea riscului escaladării conflictului împotriva unei puteri nucleare.
Pe de altă parte, folosindu-se de interdicația aliaților, Rusia a atacat orașe, dar și infrastructura civilă. Astfel, au murit numeroși civili ucraineni. Ultimele atacuri au vizat orașul Harkov, situat în apropiere de granița cu Rusia. În acest context, Volodimir Zelenski a solicitat permisiunea să atace lansatoarele de rachete aflat pe teritoriul statului agresor.
Jens Stoltenberg, apel către aliați
La începutul lui mai, Regatul Unit a autorizat Kievul să folosească materialul militar britanic pentru a lovi pe teritoriul rus. Este vorba despre rachetele de croazieră de tip Storm Shadow. Statele Unite ar putea lua, la rândul lor, o decizie similară, estimează The New York Times (NYT). Apelul lui Jens Stoltenberg vine să accelereze o decizie în acest sens.
Franța și-ar putea schimba punctul de vedere. Deputatul MoDem Jean-Louis Bourlanges, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Adunarea Naţională, a îndemnat la ieșirea din rezervă. El a cerut președintelui Emmanuel Macron să-și schimbe poziţia în acest subiect, scrie Le Figaro. Franţa livrează Ucrainei rachete de croazieră de tip Scalp, o versiune a Storm Shadow.
„Această schimbare de doctrină este perfect legitimă în măsura în care pune capăt unei asimetrii inacceptabile între situaţia victimei și cea a agresorului”, a explicat Jean-Louis Bourlanges.
Ucraina a folosit, în ultimele luni, în principal drone de producție autohtonă, cu capacităţi limitate, în atacuri pe teritoriul Rusiei. Volodimir Zelenski a pledat ca aliaţii occidentali să-l autorizeze să folosească armele furnizate aşa cum doreşte. El a dat asigurări că armele vor fi utilizate în scop defensiv.