Jaful de milioane de euro din Sectorul 5: Măști ordinare și dezinfectant fals pentru copiii din școli

Jaful de milioane de euro din Sectorul 5: Măști ordinare și dezinfectant fals pentru copiii din școli

Oricine ştie care sunt cele trei condiţii de bază pe care trebuie să le respecţi, pentru ca să nu te infectezi. Una dintre ele este spălatul des pe mâini cu gel dezinfectant. Gel care nu este nici el, ca şi masca, deloc ieftin, şi pe care oamenii necăjiţi nu şi-l pot procura.

Nu-i nimic. Vine Economatul în ajutorul lor. Numai că Valenod al nostru de Sectorul 5, tradus Petre Marian Leonard, nu cumpără gel dezinfectant, ci săpun simplu. Dar trecut în acte mult mai scump, drept gel. Oricum, nici prăpăditul de săpun, nu a fost distruibuit în şcoli.

Valoarea facturilor pe care Economatul voia ca Primăria să i le plătească repede, pentru că altfel îi blochează conturile, însumează 118.884.372 lei, adică aproximativ 24.262.116 euro! Asta cere Economat SRL! Pentru tablete, măști, geluri de mâini, nebulizatoare, mânuși, cărți și caiete, care se află depozitate de-a valma în interiorul Pieţei Ferentari.

Zeci de mii de tablete ținute sub cheie, în loc să fie distribuite elevilor, pixuri și agende scumpe, cumpărate pentru profesori și multe alte nereguli, toate având același inițiator: Economat Sector 5 SRL.

Una dintre trotinetele electrice desfăcute de primarul Piedone la controlul efectuat în piaţă, nu avea roata din faţă. Este foarte posibil ca şi tabletele, să nu fie parte din ele cel puţin, funcţionale. Să se fi achiziţionat pe bani buni, nişte rebuturi. De aceea nu au fost distribuite, cu toate că banii s-au dat pentru ele. La fel şi cu zecile de mii de perechi de pantofi, cu care s-ar putea să nu poţi merge decât până în colţul străzii, după care să-ţi cadă talpa.

De aceea atâta grabă, pentru plata mărfurilor livrate în ani de zile. Ca să nu se descopere toate aceste neorociri la timp. Şi când vor fi descoperite, banii să fie deja daţi.

Pericol public

Hoţia aceasta nu este doar o simplă jefuire a banilor publici. Consecinţele acestor acţiuni pot fi extrem de grave şi pot duce inclusiv la pierderi de vieţi omeneşti. Închipuiţi-vă că, încrezător în faptul că statul îl protejează, un copil sau un bătrân din Sectorul 5, purta bucata de hârtie pentru acoperit faţa, fără nicio valoare de apărare împotriva virusului ucigaş şi se spăla, de bună credinţă, cu gelul dezinfectant care nu era de fapt decât un banal săpun. Se putea infecta? Desigur! Îşi putea pierde viaţa? Desigur!

De aceea, Parchetul, atunci când investighează astfel de fapte, ale unor nemernici care au încercat să se îmbogăţească de pe urma pandemiei şi a morţii oamenilor, încadrările juridice ale faptelor lor ar trebui să fie cu totul altele, decât la un furt obişnuit. Cu pedepse pe măsură pentru cei care, prin lăcomia lor, pun viaţa oamenilor în pericol.

Scandalul acestor achiziţii este abia la început. Vom reveni să vă arătăm cum pot deveni unii milionari, lucrând la Primăria celui mai sărac sector din Bucureşti.