JAF CA-N FILME în Timiș. ca să nu fie văzuți, hoții au ÎNTORS camerele de supraveghere de pe stradă

JAF CA-N FILME  în Timiș. ca să nu fie văzuți, hoții au ÎNTORS camerele de supraveghere de pe stradă

Niciun asistent personal din Sacoșu Turcesc și câțiva angajați ai primăriei din localitate nu își pot primi salariile. Seiful primăriei, în care se aflau banii pentru remunerațiile lor a fost spart. Din interior s-au furat 12.000 de lei. Primarul localității este sigur că hoții au acționat la pont. Toate datele indică un furt ”ca la carte” demn de un film de acțiune.

Furtul a avut loc în noaptea de luni spre marți. Potrivit polițiștilor, mai multe persoane necunoscuteau intrat în clădire pe ușa din spate. După ce au reușit să pătrundă în casierie, au sustras din seif aproximativ 12.000 de lei.

“Banii erau salarii, dar și indemnizațiile asistenților personali ai persoanelor cu handicap”, spune Gabriel Koller, primarul comunei Sacoșu Turcesc. ”Practic au rămas fără salarii doi colegi din primărie și femeia de servciu, plus 14 asistenți personali. Probabil hoții au acționat la pont, având informația că sunt bani în seif. Spun asta pentru că se știe că în fiecare lună, pe data de 6, se ridică salariile la noi.  Colegii mei au fost ieri la Buziaș și au scos din trezorerie 43.000 de lei, pentru salarii. Ieri s-au făcut plăți iar restul de bani au fost închiși în seif. Hoții au fost probabil cinci al număr. Altfel nu îmi explic faptul că au putut muta seiful din  colțul unde era, până în mijlocul casieriei. E un seif mare și vechi, extreme de greu. Acolo l-au spart, cu un pickamer”, a mai arătat edilul. El spune că va găsi reusrse ca în zilele următoare să plătească salariile restante.

Hoții au acționat cât se poate de profesonist: au avut grijă să nu lase urme sau imagini

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă furtul banilor, hoții au spart celelalte birouri și au identificat serverul pe care se stocau imaginile surprinse de camerele de luat vederi instalate în primărie, și l-au sustras și pe acesta. Nu au pierdut din vedere, susțin polițiștii, nici camerele de luat vederi instalate de Primărie pe stradă, în centrul comunei, care au fost reorientate în sus, înaintea jafului, astfel încât să nu capteze imaginile infractorilor.

Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru descoperirea suspecților. Reamintim că tot la pont, joia trecută, a fost spart sediul Registrului Auto Român din Timișoara, iar din seif s-a furat suma de 50.000 de lei.