Londra a fost scena unor crime oribile în a doua jumătate a anului 1888, din august până în noiembrie. Cinci femei sunt ucise cu sălbăticie - Mary Ann Nichols, Annie Chapman, Elizabeth Stride, Catherine Eddowes şi Mary Jane Kelly.

Poliția caută ucigașul, dar ițele sunt atât de încurcate, încât autoritățile fac și desfac liste cu suspecți. Mai mult decât realitatea, ficțiunea debordează, de atunci încoace, fiind create scenarii adesea halucinante. Una dintre ipoteze a supraviețuit până azi și a pornit, culmea, de la un sergent de poliție.

Ciudatul sergent Simpson

Să începem cu momentul în care e ucisă Catherine Eddowes. La fața locului apare, între alți polițiști, sergentul Amos Simpson. Prezența acestuia la locul faptei e remarcată, mai târziu, în scrierile istoricului Paul Begg, autor a mai multor cărți care au întors pe toate părțile cazul Spintecătorului. Begg își pune întrebarea de căpătâi – ce căuta Simpson în acel loc? Zona crimei e în cu totul altă parte a Londrei, față de aria sa de competență.

Se naște însă o poveste, țesută în jurul voalului pe care l-ar fi purtat Catherine, înainte de a fi ucisă. Sergentul ia acest obiect, deși este de mari dimensiuni, doi metri și jumătate lungime. Și îl păstrează. De atunci, a trecut din generație în generație pe la o serie de urmași ai săi.

Așa ajungem în zilele noastre, mai precis în anul 2007, după cum amplu descrie portalul HYPERLINK "http://www .descopera.ro/"www.descopera.ro, când voalul este cumpărat de un om de afaceri, Russell Edwards. El însuși scrie o carte pe aceeași temă, cu titlul „Naming Jack the Ripper”. Pare că vremea enigmelor se apropie de final. Așa să fie?

Russell Edwards decide să predea eșarfa oamenilor de știință, pentru a vedea dacă, după mai bine de 130 de ani de la comiterea crimei, delicatul obiect mai poate vorbi despre acea oroare.

Cei care studiază eșarfa sunt Jari Louhelainen, specializat în biologie moleculară la Universitatea John Moores din Liverpool, și David Miller, expert în reproducere şi lichid seminal la Universitatea din Leeds.

Logica cercetării

Se merge pe următoarea strategie de cercetare. La vremea crimei, unul dintre principalii suspecți a fost un frizer polonez, pe nume Aaron Kosminski, care pe atunci avea 23 de ani. Așadar cercetătorii compară probe de la descendenți ai victimei, în speță Catherine Eddowes, cu o probă de la un urmaș al presupusului făptuitor, respectiv Kosminski.

Rezultatul pare uluitor. Pe eșarfă sunt identificate urme de ADN ale celor doi, deci ale victimei și ale presupusului agresor.

Ba mai mult, analizele fac un vag tablou al ucigașului, anume că ar fi avut părul castaniu și ochii căprui. Cele două elemente coincid cu declarațiile martorilor. Ei au indicat, în 1888, că în preajma lui Catherine s-a aflat, cu puțin înainte de crimă, un bărbat cu aceste semnalmente.

Ce spun contestatarii. Și au multe remarci!

De aici încolo începe șirul contestărilor, din sfera științifică. Oare e posibil să fi rămas pe eșarfă, trecută prin cine știe câte mâini, de-a lungul a mai bine de un secol, urme care să indice, cu oarecare exactitate, ucigașul Catherinei și, poate, și pe al celorlalte patru femei care au avut aceeași nemiloasă soartă?

Situația e neconvingătoare și pentru Turi King, genetician al Universității din Leicester, el arătând că eșarfa a fost atinsă de atâția oameni încât ADNul lor a „contaminat-o” și, în consecință, nu mai e relevantă nicio urmă care ar putea să aibă de-a face cu cel care ar putea fi ucigașul.

„La o rezoluţie scăzută, ar putea fi mii şi mii de oameni care împărtăşesc tipurile de ADN mitocondrial pe care ei leau găsit. Faptul că este o potrivire cu o rudă, care poate a respirat sau nu pe şal, statistic nu e o dovadă puternică”.

Declarația lui Turi King ne arată că Jack Spintecătorul se întoarce, mai degrabă, din nou, în misterul lui de nezdruncinat, în loc să-i descoperim adevărata identitate.