IUREȘ în Primăria Generală! Subiectul care a dus la un SCANDAL de PROPORȚII. Firea bătut în retragere
- Cristi Buș
- 6 septembrie 2018, 17:29
Scandal uriaș în cadrul Primăriei Capitalei după ce consilierii generali au propus, joi, retragerea de pe ordinea de zi a ședinței proiectul care prevede un nou regulament de taxi.
Situația a explodat în momentul în care Nicușor Dan a declarat că va face plângere la DNA în ceea ce privește acest proiect.
Consiliului General al Municipiului București a introdus pe ordinea de zi de joi și controversatul proiect al Regulamentului de taxi, care prevede obigativitatea folosirii unui dispecerat de către toți transportatorii care desfășoară activități de tip taxi.
Conslierii generali au votat în unanimitate retragerea acestui proiect, Gabriela Firea pecizând că se poate lăsa un „răgaz pentru alte păreri, până la următoarea ședință”.
Anterior, Nicușor Dan a declarat că regulamentul ar putea interzice aplicaţiile precum Uber, Clever Taxi, Taxify sau Star Taxi, chiar dacă proiectul nu prevede, în mod explicit acest aspect. De asemenea, Dan a spus că în cazul în care proiectul va fi aprobat, va depune plângere la DNA împotriva conducerii PMB, implicit și împotriva Gabrielei Firea.
„Regulamentul are mari probleme de legalitate. Dacă va fi adoptat constituie o infracţiune , abuz în serviciu, care e de competenţa DNA. Anunţ de acum, în ipoteza în care acest regulament o să treacă joi de Consiliul General, vineri, la ora 11,00, la DNA, îi aștept pe ziariști să le fac cunoscut conţinutul plângerii penale pe care o voi depune împotriva iniţiatorilor acestui proiect", a declarat Nicuşor Dan.
Potrivit deputatului, plângerea va fi îndreptată împotriva Primarului General, Gabriela Firea, Directorului Direcţiei Juridice, Adrian Iordache și îi vizează de asemenea pe cei care au realizat raportul de specialitate :Cosmin Gheorghiu, Directorul executiv al Direcţiei Transport, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei, Lucian Ene, Director general al Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice şi pe Secretarul general al Municipiului Bucureşti, Georgiana Zamfir.
„Principala problemă a Regulamentului este legată de interzicerea aplicațiilor mobile pentru taxi, aplicații care sunt folosite de zeci de mii de bucureșteni, care de altfel și-au manifestat susținerea față de folosirea lor, prin semnarea unei petiții, în urmă cu șase luni. Regulamentul pe care dorește să-l impună din nou Gabriela Firea încalcă două directive europene. Prima prevede că în momentul în care se interzice o activitate ce ţine de produse ale societăţii informaţionale trebuie notificată Comisia Europeană cu cel puţin trei luni înainte. Cea de-a doua directivă europeană încălcată stipulează că acele produse ale societăţii informaţionale care sunt în sine doar produse ale societăţii informaţionale, şi nu au legătură cu alte activităţi economice, nu necesită nicio reglementare”, susține Nicușor Dan. Deputatul mai subliniază faptul că Regulamentul pe care îl readuce acum în discuție primarul general, la șase luni după ce a promis că nu-l adoptă, e o măsură care ar scoate din piaţă nişte operatori economici „pentru a proteja anumite grupuri de interese”.
„Acest Regulament favorizează nişte operatori economici – dispeceratele, care vor să-şi păstreze monopolul pe o tehnologie care e depăşită. Sperăm să existe înţelepciune la consilierii generali care vor avea proiectul pe ordinea de zi a ședinței de mâine. Sperăm să existe înţelepciune la secretarul general al Primăriei, care trebuie să vizeze de legalitate actul. Sperăm să existe înţelepciune la prefectul municipiului Bucureşti care, de asemenea, face un control de legalitate înainte ca actul să intre în vigoare", a precizat deputatul Nicușor Dan.