Italienii și-au amintit de Ceaușescu. Povestea care a ținut prima pagină a ziarelor

Italienii și-au amintit de Ceaușescu. Povestea care a ținut prima pagină a ziarelorNicolae Ceaușescu. Sursa foto: arhiva EVZ

Presupusul nepot al lui Nicolae Ceaușescu a fost prins în timp ce fura brânză dintr-un supermarket. Bărbatul locuiește în Italia și a susținut că tatăl său ar fi fost vărul primar al fostului dictator. Cazul său a ajuns în atenția presei din străinătate.

Presupusul nepot al lui Nicolae Ceaușescu, probleme cu legea

Vasile Ceaușescu are 72 de ani și lucrează ca îngrijitor în casa unui vârstnic.

„Eu și familia mea am fost victimele persecuțiilor și exproprierilor. Tatăl meu a fost vărul primar al lui Nicolae Ceaușescu”, a afirmat el în fața judecătorilor.

În fața instanței, bărbatul a explicat că era la cumpărături împreună cu o prietenă, care era înaintea sa la casă, iar el a crezut că aceasta a achitat și produsele lui.

A fost reținut în anul 2019

Presupusul mai avea antecedente, fiind reținut în 2019 de paznicii unui magazin din Crema. Proprietarii unității nu au fost depus nicio plângere penală, astfel că acesta a scăpat fără acuzații sau pedepse.

El le-a spus polițiștilor un nume fals în momentul în care a fost legitimat.

„Numele meu este Daniel Petrescu”, a afirmat el pe 12 septembrie 2019, când agentul de securitate a cerut intervenția autorităților.

Deși a fost achitat din cauza întârzierii plângerii, bărbatul a leșinat în acea zi și s-a trezit la spital. După cinci ore petrecute la urgențe, presupusul nepot al lui Nicolae Ceaușescu a fost dus la secția de poliție.

Poliția din Italia

Poliția din Italia. Sursă foto: Pixabay

Astfel, oamenii legii au descoperit că pe numele său exista un mandat de arestare europeană. Astfel, Vasile Ceaușescu a fost arestat și extrădat.

Conform avocatei sale, după câteva săptămâni petrecute la Frankfurt, acesta ar fost achitat, fiind vorba despre o eroare judiciară.

Cu ce se ocupă presupusul nepot al lui Nicolae Ceaușescu

Bărbatul lucrează ca îngrijitor pentru un bătrân în Italia și locuiește în casa acestuia.

„Mi-a spus de multe ori că își dorește să își continue studiile. A exprimat deja interesul de a se înscrie la Universitatea Bicocca din Milano”, a afirmat avocata lui.

Nicolae Ceaușescu a crescut în Scornicești și a avut nouă frați. Părinții săi, Andruța și Lixandra Ceaușescu, proveneau din familii modeste.

Frații lui Nicolae Ceaușescu au fost: Niculina, Florea, Maria, Elena (sora, nu soția sa), Petre, Ion, Ilie și Constantin Ceaușescu. Unii dintre aceștia au avut funcții importante în perioada regimului comunist, arată Evenimentul istoric

Ilie Ceaușescu a fost general și istoric militar, Ion Ceaușescu a activat ca cercetător în domeniul agriculturii, iar Florea Ceaușescu a lucrat în Ministerul de Interne.