Astăzi, 14 mai, se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic. Este vorba, evident, de generalul de aviație ( r ) Dumitru-Dorin Prunariu și de ale sale 7 zile, 20 de ore și 42 de minute petrecute în Cosmos, la bordul stației Soyuz, în cadrul misiunii comune internaționale Interkosmos.

Optimiștii îl consideră pe Prunariu ”primul român care a zburat în spațiu”, pesimiștii îl numesc ”singurul român care a ieșit în spațiu”, dar oricum i-ai spune, el este un personaj unic în peisajul românesc și unul aparte în lume.

Ne-am dorit să marcăm acest moment cu niște mărturisiri inedite ale lui Dumitru Prunariu, făcute luni, la o conferință care celebra împlinirea celor 40 de ani, de la 14 mai 1981. Ele arată un lucru aparte despre singurul cosmonaut român care a avut misiuni în spațiul cosmic: într-o țară cu mulți oameni cu capul în nori, unul singur s-a apropiat mai mult de stele și, odată ajuns acolo, a înțeles mai multe despre Univers.

Trăirile sunt într-adevăr de excepție

Dumitru-Dorin Prunariu: Lumea mă întreabă: ”V-a fost frică?” și spun ”Nu, în timpul zborului cosmic efectiv nu mi-a fost frică”. În momentul în care m-am văzut deja în nava cosmică, când m-am văzut deja în spațiul cosmic, am luat lucrurile ca atare, să mă minunez de starea în care mă aflam și să mă preocup de lucrurile pentru care am fost pregătit. Dar frică mi-a fost, dar nu în timpul zborului, ci cu o zi înainte de zbor. Este ziua cea mai încărcată psihologic. Te gândești că a doua zi te sui pe un butoi de combustibil, de cherosen și de oxigen lichid, de 270 de tone de combustibil, din cele 300 de tone ale rachetei, care în nu mai puțin de 9 minute ard și te aruncă în spațiul cosmic.

Ei bine, nu știu cum se simt cosmonauții la al doilea, la al treilea zbor, pentru că nu am această experiență, știu doar din ce povestesc ei, dar eu, după ce am depășit această stare, pe care am avut-o în ziua de dinainte, în ziua în care am zburat eram atât de angrenat de programul la minut făcut, până în seara în care am decolat, încât nu am mai avut timp să mă gândesc la așa ceva.

În timpul zborului m-am minunat mult de frumusețile Pământului, trăirile sunt într-adevăr de excepție, dar în același timp și tensiunea acumulată de organism este destul de mare. Nu realizezi atunci, dar îți dai seama după ce ajungi pe Pământ. Pentru că după ce am pus picioarele pe Pământ imediat am simțit o degajare de energie atât de puternică, o degajare a stresului pe care l-am acumulat în spațiul cosmic și practic am simțit o stare de fericire, stare pe care nu o mai simțisem până atunci pentru simplul fapt că mă aflam din nou pe planeta natală și cu picioarele pe Pământ.

 Rupt de toate energiile de pe Pământ

Întrebat din audiență dacă trăirile din spațiu au și o componentă mistică, Prunariu a răspuns:

Pe Dumnezeu fie Îl ai în suflet, în tine, în spiritul tău, în inimă, în creier, fie nu Îl ai. Dacă Îl ai, această energie a ta și energia universală se racordează undeva și te legi practic de mesajul Lui, mesaj de bunătate, de pace, mesaj care vine. În momentul în care am ajuns în spațiul cosmic, în primul moment nu am realizat practic că sunt rupt de toate energiile negative de pe Pământ. Pe Pământ ești bombardat permanent de tot felul de energii, de la oameni, la undele radio care bântuie peste tot, cu diferite frecvențe, radare care nu știi cât și cum te influențează și pe tine.

Ei bine, în cosmos te rupi de toate acestea, dar încet, încet, ai senzația că te racordezi la o singură energie, o energie universală care există și pe care o percepi mai bine în afara Pământului, decât aici, pe Pământ. Deci din punctul acesta de vedere, spațiul cosmic mi-a relevat această dimensiune pe care poate o aveam, dar nu am conștientizat-o și am conștientizat-o un pic atunci și mult mai mult, după ce m-am întors pe Pământ și mă raportam tot timpul la acea energie, prin intermediul imaginilor, trăirilor pe care le-am avut.