Pictura în ulei „Încoronarea lui Napoleon și a Josephinei”, realizată de Jacques-Louis David între anii 1805-1807. Sursa Foto: Dreamstime
Din cuprinsul articolului
Napoleon l-a umilit pe Papa de la Roma! În istoria Papalității, Papii nu au avut de multe ori o soartă prea bună în raport cu monarhii. Unii dintre monarhii catolici i-au umilit pe Papi pur și simplu.
Napoleon s-a considerat mereu un catolic, dar „n-a prea fost dus la Biserică”. Adică, atunci când a avut de a face cu Papalitate, a avut o atitudine agresivă.
Napoleon și Papa Pius al VII-lea. Primele „contre”
Papa Pius al VII-lea are o istorie interesantă. S-a numit la naștere, Luigi Chiaramonti. Predecesorul său, Papa Pius VI murise la Valence, în Sudul Franței Revoluționare după doi ani de prizonierat (1798-1799). Procedurile pentru alegerea unui succesor au avut loc între 30 noiembrie 1799 și 14 mai 1800. Cardinalul Chiaramonti era benedictin și ocupa poziția de Episcop de Imola.
Pentru că încă din februarie 1798, francezii mărșăluiau prin Roma, Papa nu putea fi ales în Vatican. De aceea, abia s-a reușit întrunirea finală a Conclavului la Venezia, la Mânăstirea Benedictină San Giorgio. Nici măcar tiară papală nu au avut cardinalii de unde să găsească, de aceea tiara lui Pius al VII-lea a fost făcut din ce s-a găsit. Adică s-au cumpărat materiale și bijuterii de la negustorii din Venezia.
Napoleon nu era omul care să tremure sau să facă penitențe. Strălucise în Italia, era Prim Consul din 1799. De pe această poziție, a negociat un Concordat cu Papa. Din partea lui Pius VII, a fost trimis Cardinalul Consalvi. De fapt, a negocia, la Napoleon, însemna să semnezi ce ți se spunea. Dacă avea cineva mica intenție a unei banale contraziceri, Napoleon era în stare să-l spintece cu sabia chiar pe Papa de la Roma. Concordatul din 1801 îi oferea lui Napoleon „Partea Leului”. Adică Papa nu se amesteca în chestiunile romano-catolicilor din Franța. Biserica franceză era subordonată statului francez.
Papa Pius al VII-lea, umilit la încoronarea imperială a lui Napoleon
Papa Pius VII a fost sfătuit de cardinalii săi nu participe la Paris, la încoronarea lui Napoleon. Și totuși, uitând de ce pățise predecesorul și mentorul său Pius al VI-lea, Pius al VII-lea decide în noiembrie 1804, să pornească spre Paris. Fiind benedictin de la 14 ani, deci trăind de o viață în Biserică, Pius al VII-lea era un naiv. A crezut că dacă îl încorona pe Napoleon, se reedita episodul din 800 cu Papa și Carol cel Mare.
Numai că, pe 2 decembrie 1804, când Papa a luat coroana să o așeze pe capul lui Napoleon, Napoleon i-a luat coroana Papei și și-a așezat-o singur pe cap, rostind „Imperiul înseamnă pace”.
Napoleon îl ia ostatec pe Pius VII și desființează temporar Statul Papal
Papa Pius al VII-lea, conștient de prostia care o făcuse a decis să îi reziste lui Napoleon. Pretextând neutralitatea Bisericii, Papa a refuzat în 1806, sprijinul solicitat de Napoleon, aflat în război cu toată Europa. Napoleon, evident, și-a ieșit din minți. Așa se face că în februarie 1808, Papa a fost arestat și închis în Pallazzo Quirinale. Pe faimosul mormânt al lui Hadrian, devenit Castel Sant Angelo, francezii au înălțat tricolorul Franței Imperiale. În 1811, când i s-a născut fiul avut cu Marie Louise, fiica Împăratului Austriei, Napoleon a inventat titlul de Rege al Romei pe care i l-a atribuit fiului său.
Restaurarea Statului Papal. Pius VII îi supraviețuiește lui Napoleon
Decăderea lui Napoleon după 1812, abdicarea din 1814, cele 100 de zile din 1815 au dus la refacerea autorității avute de Papa Pius VII. Acesta a avut grijă totuși de Laetizia Ramolino, mama lui Napoleon. Napoleon a trăit până la 5 mai 1821 pe Insula Sfânta Elena, în captivitate engleză. Papa Pius a rămas în scaunul său până la moartea sa, la 20 august 1823.
