Irlanda: barurile rămân deschise în Vinerea Mare pentru prima oară în ultimii 90 de ani

Irlanda: barurile rămân deschise în Vinerea Mare pentru prima oară în ultimii 90 de ani

Irlandezii vor putea de acum înainte să îşi stingă setea în baruri şi să cumpere alcool din magazine în Vinerea Mare, o zi tradiţional sobră, în timpul căreia comerţul cu alcool a rămas interzis timp de aproape un secol, până la adoptarea recentă a unei legi care a ridicat această interdicţie

Intoxicating Liquor Act, o lege votată în 1927, interzicea vânzarea de alcool în magazine şi în baruri trei zile pe an - în Vinerea Mare, de Crăciun şi de Saint Patrick's Day - într-o ţară puternic impregnată de cultura catolică. Deşi Crăciunul a rămas şi în prezent o zi fără alcool, interdicţia ce viza Ziua Sfântului Patrick a fost deja suprimată în 1960.

După reforma votată în ianuarie 2018, barurile vor putea de acum înainte să îşi deschidă uşile de la ora 10:30 până la ora 00:30 în Vinerea Mare, la fel ca stabilimentele din apropierea lor care aveau dreptul de a comercializa alcool şi care, până în acest an, erau adeseori luate cu asalt cu o zi înainte de această sărbătoare.

Prezentând această lege, secretarul de Stat pentru Justiţie şi Egalitate din Irlanda, David Stanton, a subliniat că "schimbarea demografică şi mai marea diversificare a populaţiei naţionale au condus la o diminuare a practicării religioase". Ministrul irlandez a constat şi faptul că ponderea turismului a crescut în economia naţională, mai ales în perioada Paştelui catolic.

Excepţiile ce priveau interdicţia vânzării de alcool vizau până acum hotelurile, trenurile şi feriboturile, în care comerţul cu alcool era autorizat în Vinerea Mare, fapt care îi făcea pe irlandezi şi pe turişti să cumpere bilete pentru aceste mijloace de transport în comun, pentru a evita astfel rigorile legii.

Pentru majoritatea irlandezilor, Vinerea Mare este petrecută în familie sau între prieteni, însă acest lucru ar putea să se schimbe odată cu noua legislaţie, care a fost lăudată de distribuitorii de alcool.

Potrivit Vintners' Federation of Ireland (VFI), care reprezintă interesele patronilor de baruri din Irlanda, ridicarea acestei interdicţii ar trebui să genereze 40 de milioane de euro din vânzări suplimentare, în afara taxelor de 7 milioane de euro pentru stat.

"Deschiderea barurilor în Vinerea Mare reprezintă o veste bună, atât pentru patronii lor şi clienţii lor, cât şi pentru numeroşii turişti care vizitează Irlanda în timpul weekendului de Paşte", a declarat directorul general al VFI, Padraig Cribben, într-un comunicat.