ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, discurs critic despre resfințirea Bisericii Sfântul Gheorghe 

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, discurs critic despre resfințirea Bisericii Sfântul Gheorghe  Sursa foto> Arhiva EVZ

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la sfârșitul slujbei s-a adresat enoriașilor aflați în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe. Înalt Prea Sfințitul a vorbit despre resfințirea Bisericii Sfântul Gheorghe, în fața marilor șefi de la Botoșani.

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a adresat enoriașilor aflați în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe. Mai exact, la finalul slujbei care a avut loc în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, cu o prezență istorică din rândul credincioșilor, Înalt Prea Sfințitul Teofan s-a adresat tuturor celor adunați acolo.

ÎPS Teofan: Să nu zică cineva că nu suntem, noi românii, punctuali

Sfinția Sa a apreciat faptul că după îndelungați ani, într-un final s-a reușit restaurarea bisericii, prin efortul susținut de preotul paroh Dumitru Mateciuc dar și am enoriașilor și autorităților locale. Înainte însă i-a făcut pe cei prezenți să zâmbească.

„De obicei e cam greu pentru noi românii să ne încadrăm în timp, ziceam că dacă la orele 12:00 terminăm, înseamnă că este bine. Și priveam puțin mai înainte la ceas și ne apropiem de ora 12:00. Să nu zică cineva că nu suntem, noi românii, punctuali. A fost frumos, a fost adânc, a fost înălțător. Cel care în ultima vreme a cunoscut durerea acestei biserici este părintele Dumitru (Mateciuc) care an de an, de mulți ani, în această zi de 23 aprilie, deși-i spuneam eu să nu mai spună, el nu se putea abține și spunea: la anul începem.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și-i spuneam: stai pe loc, măi părinte Dimitrie, nu ai văzut că și anul trecut așa ai spus? Și acum doi ani și acum trei ani. Lasă credincioșii în pace, nu le da speranțe atât de mare, că s-ar putea să fie hram la anul și să vedem că nu s-au început lucrările. Și așa an de an, dar a văzut Domnul jertfa lui, nerădbarea lui, neliniștea lui, frământarea lui și prin ea a credincioșilor și a noastră, a tuturor”, a spus Înalt Prea Sfințitul Teofan.

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, despre Biserica Sfântul Gheorghe

Mai departe, ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a arătat că Biserica Sfântul Gheorghe poartă o mare încărcătură, dar trecerea timpului a făcut să nu mai fie frumoasă pentru că „și zidurile îmbătrânesc”.

S-au găsit oameni de bine, puțini în aceste vremuri având în vedere că în ultimii 20 de ani s-au restaurat doar 20 de lăcașuri sfinte în zona Moldovei. Iar altele 500 încă așteaptă.

Discursul integral al ÎPS Teofan:

Sursa: botosaneanul.ro