Într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu (discuție reprodusă în cartea RAO ”În sfârșit, adevărul…”) este lansată o ipoteză senzațională pentru sinuciderea generalului: Vasile Milea ar fi vrut doar să se rănească, pentru a nu mai fi executant al ordinelor de reprimare armată a protestelor din Piața Universității!

Într-o perioadă în care Bucureștiul își reconsideră poziția față de Vasile Milea, fiind în dezbatere schimbarea denumirii bulevardului botezat cu numele generalului în euforia post-revoluționară, orice amănunt din povestea ultimelor sale zile este important.

Iată fragmentul de carte:

AMS: La ora 18.00 din 21 decembrie, Ceauşescu a instituit un Comandament Militar Unic în clădirea CC, l-a pus pe Milea şef şi i-a subordonat inclusiv civili, activişti cu rang înalt din CC. Omul de legătură între Ceauşescu şi acest comandament, aflat doar la câţiva metri de biroul lui, era Silviu Curticeanu, cel care se prezintă ca fată mare pe la televizor.

VAS: Exista şi o legătură de familie. Milea a fost naşul

copilului lui Curticeanu. Milea a făcut un gest, care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: „Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!“, după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la  Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de „trădarea“ lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură.

AMS: Acum îmi dau seama de ce a convocat Ceauşescu o şedinţă fulger la 08.15. Ce spuneţi dvs. este explicaţia cea mai plauzibilă pentru acuzele grave pe care i le-a adus Ceauşescu lui Milea la şedinţa din 22 decembrie dimineaţa, ora 08.15, când l-a apostrofat: „Marş şi adu trupele!“ Era vorba despre coloanele de blindate chemate de Milea şi care trebuiau să radă Bucureştii. Vă aduceţi aminte gestul lui Ceauşescu de la proces, când a fost întrebat: „De ce l-aţi făcut trădător pe Milea?“ Atunci Ceauşescu a făcut un gest circular cu degetul pe masă sugerând încercuirea. Îl considera trădător pe Milea pentru că nu a continuat represiunea cu forţele proaspete de blindate aduse din teritoriu.

VAS: Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment,

cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi. Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 09.00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10.00 am găsit coloanal de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.

AMS: Eu am studiat dosarul autopsiei şi am şi stat de vorbă cu medicul legist. Milea s-a autoîmpuşcat, a încercat să-şi producă o rană care să-l scoată din joc, dar să nu moară. Şi-a fixat pistolul într-un unghi şi într-un loc lateral al pieptului ca să treacă glonţul, să iasă şi să nu lovească organe vitale. Glonţul însă a segmentat o arteră şi s-a produs hemoragia internă.

VAS: Nu este atitudinea unui militar. Luaţi de exemplu

săracul Popa, judecătorul de la Târgovişte. S-a împuşcat în cap. Ăsta este gestul militar, când eşti hotărât să te sinucizi. Ori te împuşti de tot, ori găseşti o altă soluţie. Aveţi dreptate, a fost o tentativă de autorănire. După aceea s-a întârziat trimiterea lui la spital şi astfel Milea a murit datorită hemoragiei, care mai putea fi oprită.

 AMS: Imaginea mea, ca istoric, despre Vasile Milea, este aceea a unui activist de partid din Armată care executa obedient ordinele lui Ceauşescu şi care a fost principalul complice al acestuia la represiunea din decembrie şi la distrugerea credibilităţii Armatei Române.

VAS: Sunt de acord cu concluzia dvs.