iPhone 2 este realitate

iPhone 2 este realitate

Ieri, Steve Jobs, directorul general Apple, a lansat cea de-a doua versiune a iPhone, cu ocazia conferinţei de la San Francisco a dezvoltatorilor Apple din toată lumea (WWDC).

iPhone 3G este mai subţire decât modelul actual şi va fi disponibil în două culori, negru şi roşu. De asemenea, înglobează un serviciu de e-mail profesional şi un sistem de poziţionare globală (GPS). Dispune de o cameră secundară pe suprafaţa superioară, care are rolul de a mijloci convorbirile video. Tehnologia 3G le va permite utilizatorilor să navigheze mai rapid pe internet. Pe deasupra, va fi mai ieftin cu 50-100 de dolari decât actuala versiune. Asta deoarece se pare că veniturile generate de vânzarea versiunii actuale a iPhone nu au fost suficiente pentru ca Apple să urmeze aceeaşi strategie de vânzări de până acum, bazată pe preţuri destul de ridicate ale terminalului şi pe alegerea unor distribuitori exclusivi. Restul costurilor vor fi „subvenţionate“ de operatori.

Tot ieri, Samsung a lansat telefonul mobil touchscreen Omnia, câteva ore înaintea lansării noii versiuni iPhone.

Omnia este un concept asemănător cu telefonul produs de Apple şi foloseşte sistemul de operare Windows Mobile. La capitolul calităţi pot fi trecute ecranul de dimensiuni mari, ideal pentru redat conţinut video sau pentru navigat pe internet, designul sau camera de 5 megapixeli.

Ne puteți urmări și pe Google News