Ionuț Negoiță a fost achitat la Curtea de Apel București. Procurorii l-au acuzat de un prejudiciu de milioane de euro
- Mihai Soica
- 20 aprilie 2022, 15:45
După ani de procese, Ionuț Negoiță, fratele primarului de la Sectorul 3, Robert Negoiță, a fost achitat de un complet de judecători de la Curtea de Apel București. Probele de la dosar au demonstrat că acuzațiile aduse de procurori nu au fost comise de Negoiță, nefiind vorba despre o infracțiune.
Ionuț Negoiță a fost achitat în dosarul penal în care a fost judecat alături de Valentin Cristian Gheorghiță, dar și alte două persoane, pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă.
În sentința prin care Ionuț Negoiță a fost achitat, judecătorii au invocat prevederile articolului 16, din Codul de Procedură Penală care se referă la ”fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au mai decis să achite alte două persoane judecate în acest dosar. Este vorba și despre administratorul judiciar Cătălin Andrei Dascăl şi Elena Cosma, pentru complicitate la bancrută frauduloasă
În acest dosar, judecătorii au decis să lase nesoluționată latura civilă a infracțiunii pentru care procurorii au dispus trimiterea în judecată. Asta înseamnă că pe cale separată, Agenția Națională de Administrare Fiscală îi va putea da în judecată, în civil, pe cei patru, și să solicite daunele din dosarul penal. În acest caz, râmâne de văzut dacă judecătorul va fi de acord sau nu cu această cerere.
S-a vorbit despre un prejudiciu imens
La finalul anului 2017, Ionuț Negoiță a fost trimis în juedacată, pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă.
La momentul respectiv, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au stabilit că pentru salvarea clubului de fotbal Dinamo București, patronat atunci de Ionuț Negoiță, s-a întocmit în fals un plan de reorganizare judiciare.
„În momentul în care a semnat planul de reorganizare şi a făcut prezentarea şi evaluarea activelor aflate în patrimoniul societăţii Dinamo 1948 SA, Valentin Cristian Gheorghiţă a omis (a ascuns) o parte din activele acestei societăţi, cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158 lei, creanţe în valoare de 4.449.796 lei şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci în cuantum de 225.078 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanţelor bugetare”, au precizat atunci, procurorii într-un comunicat de presă.
Mai mult, s-a spus atunci că pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, în planul de reorganizare nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei.