Ion Dichiseanu, un actor mare, o pensie mică. Ce sumă îi oferea statul după o carieră impresionantă
- Nicolae Comănescu
- 21 mai 2021, 23:43
Ion Dichiseanu nu era un răsfățat, din punct de vedere al pensiei, la fel ca și alți mulți colegii de generație, care s-au remarcat în teatrul și cinematografia din România.
Ion Dichiseanu a murit, joi, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul Floreasca, după o perioadă de patru luni în care s-a aflat internat. Actorul contractase o bacterie în urma unei investigații medicale, după cum a afirmat Ioana, fiica îndrăgitului artist.
În ultima parte a vieți, Ion Dichiseanu a trebuit să trăiască marcat de frustrarea pensii pe care o primea de la sta. Și care ajungea, în anul 2015, la 1.500 de lei. Actorul își rotunjea veniturile datorită unui imobil pe care îl deținea și îl închiria. Dar ce a lăsat în urma sa Ion Dichiseanu este de neprețuit.
O pensie foarte mică, venituri rotunjite din chirie
La acea vreme, el câștiga 700 de euro de pe urma micii afaceri. „A murit în bratele Ioanei, asa cum și-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri. Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize.
De ieri se simțea mai rău, s-a decompensat și după 4 luni în spital a murit. Am sperat până în ultimul moment, credeam că totuși se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere sa lupte. Acum, tot greul cade pe Ioana și pe Adi, cu toate formalitățile… Nu pot să spun cât suferim cu toții”, spunea Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu.
„Era un om de o noblețe absolut deosebită”
Medicul Monica Pop a vorbit despre dispariția marelui actor. „Regret din suflet ca s-a pierdut Dichi. L-am cunoscut la niște filmări și ca să încep cu începutul vreau să vă spun că, atunci când eram foarte tânără l-am văzut la mare și era cu familia. Mi se părea o persoană intangibilă. Am constatat ulterior, că este un om absolut extraordinar de o modestie extraordinară, de o noblețe deosebită.
Vreau să vă spun că la niște filmări la serialele Ruxandrei Ion el se ocupa de un copil care nu fusese la școală niciodată, deși era de vârstă școlară și care făcea parte din distribuție. Îl învăța să citească. Mi s-a apărut extraordinar. Era un om de o noblețe absolut deosebită”, a afirmat Monica Pop la Antena 3.
Cine a fost Ion Dichiseanu
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. A trăit atât pe scenă, cât și în afara ei, cu aceeași pasiune. Povestea de dragoste alături de Sara Montiel e celebră.
Cel mai frumos portret făcut lui Ion Dichiseanu
Renumitul ziarist de la Evenimentul Zilei , Mihnea Petru Pârvu, trecut și el în neființă anul trecut, a realizat unul dintre cele mai interesante interviuri cu maestrul Ion Dichiseanu.
Redăm o parte din interviul realizat de un maestru al condeiului cu un maestru al teatrului.
„Are stil. Un ștaif anume. Se îmbracă precum un lord englez. A sucit mințile, la propriu, la sute de femei. Modul în care soarbe din paharul de whisky și în care pufăie din țigara de foi te întoarce în timpul în care bărbații erau bărbați și femeile doar femei. Un veritabil dandy
Cum e să fii un june-prim la 86 de ani? Ion Dichiseanu vântură din mână de parcă ar avea în loc de degete un evantai. Râde: „Eu n-am vârstă… Am mai spus-o. Când vine o «pisicuță» să-mi ia un interviu spun că am făcut un aranjament cu Florin Piersic și ne-am aruncat «buletinele». Povestește, cu o voce baritonală, gravă, că atunci când a fost în Mexic a avut parte de o întâmplare frumoasă, semnificativă: „Un mare regizor mexican mi-a zis, în ’78, că un bărbat are trei vârste. Eu, curios… Și el zice, simplu: «Una e din acte, alta biologică și a treia e cea pe care ți-o dă femeia»”. Completează, zâmbind: „Nu știu dacă se citește, pe fața mea, ce stil de viață am dus”.
Sara Montiel
A fost amantul celebrei actrițe spaniole Sara Montiel. S-au iubit ca nimeni alții. Cume era Sarita? Lui Ion Dichiseanu nu-i prea place să vorbească despre iubirile sale. Dar spune: „Sarita a fost întruchiparea tuturor calităților unei femei adevărate. Nu este totul ca femeia să aibă forme superbe de topmodel, dar e bine și asta… Cel mai important e ca femeia să aibă demnitate! Iar ea le avea pe toate. Mă chinuiam să-i găsesc un defect”.
A venit, punctual, la întâlnirea dintr-o cafena din Piața Rosetti. Elegant, cu o eșarfă albă, răsucită neglijent în jurul gâtului, cu o jachetă de piele întoarsă, pantofi și cămașă la modă, pantaloni călcați impecabil și ochelari de soare, Ion Dichiseanu pare din alt film. Surâde, melancolic: „Mi s-a creat imaginea de mare «crai», de Adonis. Dar eu sunt altceva. Am fost adulat de femei. Și astăzi întâlnesc studente la teatru care-mi spun Pierre Vaillant…”. La mâna dreaptă, pe inelar, poartă o șevalieră cu o piatră semiprețioasă numită „ochi de tigru”. Are privirea unui tigru și acum când scanează cu ochii toată suflarea feminină din cafenea.
Propunerea lui Gigi Becali
În epoca informației digitale îi place să citească ziare tipărite: „Nu știu să mă uit pe internet. N-am chemare. Nu mă atrage…”. Probabil, nici șueta asta n-o va citi vreodată. De ce ar face-o? Că a trăit-o. Nici politica nu-l mai interesează. A candidat, mai demult, la Senat, din partea PNG-ului, dar n-a fost ales. „M-a căutat Gigi Becali. M-a cucerit, că mie îmi plac oamenii de suflet. Am simțit că are inimă. Eram în ziua de Crăciun, cu soția, la Mariott. Și a venit și el, că avea birou acolo. Atunci mi-a propus. Mi-a zis că mă face ministrul Culturii, deși pe mine nu mă interesează și nu m-au interesat funcțiile niciodată. Mi-a făcut campanie. N-am fost ales, dar a recunoscut că cele mai multe voturi i le-am adus eu”.
„În Hamlet, nu mă regăseam”Nu vrea să spună, ca toți marii actori, ce rol i-a plăcut mai mult. Rememorează: „ În fiecare personaj interpretat am dat o fărâmiță din ființa mea. Am debutat cu Antoniu, din Shakespeare. Aveam 26 de ani. La 30 de ani am jucat Othello. Am avut cinci roluri din Shakespeare”. Dar Hamlet nu l-a tentat? Dă din umeri, ușor plictisit: „În Hamlet nu mă regăseam…”.